CSM cere Casei de Pensii să spună câţi foşti magistraţi au pensii de peste 100.000 de lei

E.b. | 06.10.2016

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, joi, să trimită o adresă la Casa Naţională de Pensii prin care solicită situaţia foştilor magistraţi care au ieşit la pensie cu venituri de peste 100.000 de lei lunar.

Pe aceeași temă

 

 

Decizia a fost luată după o serie de discutii pe marginea Memorandului privind justiţia, la care au participat, pe lângă membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei, Raluca Prună şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.


Preşedintele UNJR i-a reproşat ministrului Justiţiei că a afirmat public că există 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste 100.000 de lei, fără să spună pe ce îşi bazează afirmaţiile.


“Aţi afirmat un cuantum fără să veniţi să spuneţi pe ce se bazează afirmaţiile respective. Era obligaţia ministerului Justiţiei să vină cu explicaţii şi date concretet”, a spus Gîrbovan, în şedinţa de joi a plenului CSM.


În replică, ministrul Raluca Prună a arătat că îşi asumă poziţia, că a vorbit cu ministrul Muncii pe acesta temă şi l-a rugat să verifice la Casa Naţională de Pensii care sunt datele concrete.


În urmă acestor discuţii, preşedintele CSM, Mircea Aron, a supus la vot propunerea ca instituţia pe care o conduce să facă o adresa la Casa de Pensii ca să primească situaţia acestor venituri.


Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a afirmat, într-un interviu, că din datele ministerului, rezultă că există în acest moment 60 de foşti magistraţi care încasează pensii lunare de peste “un miliard de lei vechi”, conform News.ro 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22