Pe aceeași temă
Declaratia lui Tudorel Toader că vrea să întocmească o listă neagră cu procurorii care au instrumentat dosare iar persoanele au fost ulterior achitate, a provocat reacția Secției de procurori a CSM: „aceste afirmatii pot afecta independența procurorilor”.
Comunicatul Sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii
"Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de afirmatiile ministrului Justitiei privind existenta represiunii nedrepte in cazurile in care a fost luata masura arestarii preventive, dar ulterior a fost dispusa solutia achitarii, in contextul anuntului privind intentia de a dispune intocmirea unei evidente a cazurilor de acest gen, cu nominalizarea procurorilor care au efectuat ancheta.
Manifestandu-si preocuparea pentru indeplinirea rolului constitutional al Consiliului de garant al independentei Justitiei, Sectia pentru procurori semnaleaza potentialul acestor afirmatii de a afecta independenta procurorilor in ce priveste adoptarea solutiilor procesuale.
Subliniem ca sarcina identificarii faptelor prevazute si pedepsite de legea penala, cercetarii si tragerii la raspundere a autorilor apartine organelor de urmarire penala, iar interpretarea si aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situatiei de fapt, aprecierea asupra probelor, sustinerilor si cererilor formulate, constituie atributul instantelor de judecata".
Background
- Danileț, la RFI: Toader face presiuni asupra judecătorilor și induce opinia publică în eroare
Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM, critică dur la RFI afirmațiile ministrului Justiției potrivit cărora ar trebui să existe o listă cu procurorii care au achitări în dosare. Magistratul spune că, prin aceste declarații, ministrul face presiuni și asupra judecătorilor și induce opinia publică în eroare.
Judecătorul Cristi Dănileț spune la RFI că este interzis ministrului Justiției să comenteze cauze care nu sunt soluționate definitiv. În opinia sa, Tudorel Toader face o presiune asupra judecătorilor din apel să mențină soluțiile date de judecători în primă instanță.
”Ministrul face o declarație hazardată, după părerea mea, cu mult prea multă ușurință și se aliază în acest fel cu toți politicienii care în ultima vreme încearcă să atace justiția și să țintească personal asupra unor judecători sau procurori. Sunt multe dintre cazurile începute de către procurori care nu pot fi finalizate cu o soluție de condamnare. Nu trebuie să se nască în opinia publică această idee că o persoană odată trimisă în judecată ar trebui condamnată sau că o persoană odată arestată ar trebui condamnată cu executare în penitenciar. (…) Uneori situația de fapt se schimbă radical: în primă instanță, față de momentul urmăririi penale sau în apel față de momentul primei instanțe. Nu știu ce vrea să urmărească ministrul cu această propunere. Este de-a dreptul periculoasă, așa o consider”, a spus Cristi Dănileț.
Judecătorul a explicat la RFI că un dosar se poate schimba radical în primă instanță pentru că sunt părți care își schimbă declarațiile sau sunt martori care revin asupra declarațiilor.
”Dacă procurorul le-a considerat valabile la un moment dat și a trimis în judecată o persoană pe baza unor declarații ale părților sau ale martorilor, care, ulterior, sunt schimbate în cursul judecății, logic că vom avea o schimbare a stării de fapt”, a completat Cristi Danileț.
Judecătorul a precizat la RFI că România se încadrează în media europeană atunci când vine vorba despre condamnări.
”Dacă vorbim în materie penală, condamnările în România sunt undeva la 75% în cazurile ordinare și 90% în cazurile de corupție. Restul soluțiilor sunt altele: renunțări la urmărirea penală, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal atunci când a durat foarte mult ancheta și s-a împlinit termenul de prescripție. Aceste statistici sunt în marja europeană. În Europa, judecătorii condamnă cam în 70…75% din cauzele ajunse în fața lor. Așadar, nu orice achitare este imputabilă procurorului și nu orice persoană arestată care este ulterior achitată înseamnă că a fost arestată în mod nelegal”, a mai spus judecătorul.
Ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut aceste precizări în contexrul unor achitări recente în primă instanță. E vorba de Victor Ponta și de fostul judecător CCR Toni Greblă. Cristi Danileț critică dur aceste reacții ale ministrului.
”Este interzis unui om politic să analizeze activitatea judecătorilor sau a procurorilor. Mai mult, este interzis ministrului Justiției să comenteze cauze care nu sunt soluționate definitiv. Nu are de unde să știe dumnealui că soluția dată în cazul Ponta sau Greblă vor fi menținute sau vor fi răsturnate în căile de atac. Din punctul meu de vedere, în momentul de față, ministrul Justiției, prin declarația sa, face o presiune asupra judecătorilor din apel să mențină soluțiile date de judecători în primă instanță. Este inadmisibil așa ceva și sper ca CSM-ul să reacționeze. Prin aceste declarații publice, ministrul face presiuni asupra completelor din apel pe a menține soluțiile care, cumva, îi convin dumnealui ca ministru. Nu are voie să evalueze activitatea judecătorilor sau a procurorilor, nu are voie să comenteze cazuri aflate în derulare, tocmai pentru că este ministru al Justiției și nu ministru al Transporturilor sau al Agriculturii. Impresia pe care publicul o are întotdeauna cu privire la ministrul Justiției este că el e conectat cumva la sistemul judiciar. Lumea nu are de unde să știe că ministrul Justiției nu poate da o opinie sau dispoziție asupra judecătorilor sau procurorilor. Aceasta este opinia publică și ministrul trebuie să se ferească să o întețească. Oamenii, în momentul de față, cred că ministrul are dreptate și în felul acesta se formează un curent împotriva magistraților, repet, în cauze aflate în derulare, ceea ce este extrem de periculos. (…) Ministrul Justiției induce în eroare opinia publică creând senzația că orice achitare este imputabilă procurorilor și că orice schimbare de soluție în căile de atac este imputabilă judecătorilor. Este impardonabil acest lucru”, a mai spus Danileț.
În completare, Danileț a scris pe pagina sa de Facebook:
Declarația ministrului justiției cu privire la întocmirea unei liste negre de magistrați care au obținut/pronunțat soluții altele decât cel dorite de el este halucinantă:
- nu orice trimitere în judecată trebuie să ducă la o condamnare;
- nu orice arestare trebuie urmată de condamnare;
- nu orice soluție dată de prima instanță trebuie menținută de instanța de control judiciar;
- ministrul justiției nu are voie să facă evaluări asupra activității magistraților;
- ministrul justiției nu are voie să comenteze soluții cu atât mai mult cu cât cauzele respective nu sunt soluționate definitiv.
Sper ca CSM să se întrunească urgent și să ia în discuție această declarație a ministrului.
Aflat la Constanța, ministrul Tudorel Toader a declarat că ar trebui realizată o evidență cu persoanele arestate și ulterior achitate. În opinia ministrului, ar trebui cunoscute și numele procurorilor. Declarațiile au fost făcute în contextul unor achitări recente în primă instanță. E vorba de fostul premier Victor Ponta și de fostul judecător CCR Toni Greblă.