CSM preia concluzia raportului IJ după controlul la DNA: Nu se impune revocarea lui Kovesi

Dora Vulcan | 31.10.2017

Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat raportul întocmit de către Inspecția Judiciară privind controlul efectuat la Direcția Națională Anticorupție. Raportul va ajunge la ministrul Justiției Tudorel Toader.

Pe aceeași temă

 

 

   Au fost admise numeroase obiecțiuni la raportul IJ privind DNA, de la ambele tabere, atât de la inspectori, cât și de la DNA. Una dintre concluziile inspectorilor, cu privire la păstrarea în funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost aprobată, transmite Digi 24.

 

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, și-a exprimat nedumerirea față de opiniile contradictorii ale raportului și a spus că acest detaliu  îi va da „libertatea de a înclina balanţa” şi că va lua o decizie în cel mult o lună şi jumătate.

 

Raportul IJ a fost transmis CSM în 5 octombrie, iar în 13 octombrie şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la document. De asemenea, înaintea ei a fost audiată în Secţia pentru procurori a CSM Elena Rădescu, cea care a condus echipa echipa de inspectori, iar în 16 octombrie a fost audiat inspectorul şef adjunct al IJ Gheorghe Stan.

 

Kovesi a susţinut în faţa procurorilor că raportul de control nu este unitar, concluziile inspectorilor judiciari pe acelaşi subiect fiind diferite, că există o lipsă de metodologie în redactarea raportului şi că unii inspectori din echipa de control au semnat în totalitate raportul, însă alţii au semnat doar anumite file.

 

De asemenea, Kovesi a spus că raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie conţine multe menţiuni neadevărate şi eronate, explicând că este "total neadevărată” menţiunea conform căreia au crescut cu 87 la sută achitările în dosare. Şefa DNA a mai spus că analiza IJ a fost superficială, procurorilor fiindu-le imputate chestiuni nereale. În plus, a susţinut şefa DNA, s-a verificat inclusiv activitatea biroului de presă, însă inspectorii au verificat un alt site decât cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

La rândul său, inspectorul şef adjunct al IJ Gheorghe Stan a susţinut că prin afirmaţiile făcute de Kovesi la adresa Inspecţiei Judiciare s-a încercat să se inducă public ideea că inspectorii judiciari nu şi-au exercitat atribuţiile cu obiectivitate şi imparţialitate, ceea ce este departe de adevăr. Totodată, Stan a admis că nu a fost un control unitar, din cauza coordonatorului echipei, Elena Rădescu, care a avut un "comportament autoritar, impulsiv şi neprincipial faţă de colegi".

 

„Este regretabil ce s-a întâmplat. Am ajuns la conlcuzia ca această stare s-a datorat coordonatorului echipei, doamna inspector Elena Rădescu, dar şi atitudinii conducerii DNA pe tot parcursul verificărilor. Mi-e greu să înţeleg de ce un inspector cu experienţă de pesste 30 de ani (n.r. - Elena Rădescu) a adoptat un astfel de comportament autoritar, impulsiv, neprincipial faţă de colegi şi faţă de conducerea Inspecţiei Judiciare şi este prima dată când doamna inspector a avut o astfel de atitudine sfidătoare faţă de colegi (...) Prin acest comportament, doamna inspector a adus prejudicii, cu scopul decredibilizării instituţiei”, a mai afirmat Gheorghe Stan.

 

El a mai spus că Elena Rădescu a mers la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei şi fără a anunţa conducerea Inspecţiei Judiciare, aşa cum prevede regulamentul. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22