CSM primeste un buget REDUS, in 2015. Adrian Bordea, presedintele CSM: Sa avem un moment de reflectie asupra situatiei create

T.d. | 16.12.2014

Pe aceeași temă

Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avizat in comisiile juridice din Parlament este unul “restrictiv”, considera presedintele CSM, Adrian Bordea.  Bugetul institutiei pentru 2015 este de 90,4 milioane de lei, cu 15,19 % mai puţin decât în 2014 (106,6 milioane lei) potrivit Romania Libera.

Bugetul CSM pe 2015 este de 90.467.000 de lei, cu 15,19 la sută mai puţin decât în 2014 (106.665.000 de lei), potrivit proiectului de buget,

Preşedintele CSM Adrian Bordea a apreciat că bugetul este unul "restrictiv", enumerând probleme privind cheltuielile de personal, cu Inspecţia Judiciară şi cu Institutul Superior al Magistraturii.

"Dificultăţile cele mai mari sunt legate, ca şi la Ministerul Public, de cheltuielile de personal, iar o parte foarte delicată este aceea a cheltuielilor de învăţământ - cheltuieli de personal, materiale, cheltuieli de capital. Deşi legea prevede că Inspecţia Judiciară are o autonomie, ea nu are şi autonomie financiară, astfel încât cheltuielile suportate de inspecţie trebuie să fie în bugetul consiliului. De aceea problemele complicate apar în momentul în care constatăm că nici măcar contravaloarea chiriei nu poate fi achitată în totalitate din bugetul alocat, astfel încât rugămintea noastră este să avem un moment de reflecţie asupra situaţiei create. La cheltuielile de învăţământ avem probleme pentru că Institutul Superior al Magistraturii are proiecte în derulare - proiectul elveţian şi proiectul norvegian - unde suntem cofinanţatori", a spus Bordea.

CITESTE SI: Bugetul DNA a fost avizat in comisiile juridice. Procurorii anticoruptie primesc 22 milioane euro, desi institutia a cerut 25 milioane

Bugetul CSM provine în proporţie de 89,82 la sută din bugetul de stat, de 3,69 la sută din fonduri externe nerambursabile, iar 6,49 la sută sunt venituri proprii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22