CSM se revoltă: Guvernul să nu se atingă de pensiile speciale ale magistraților. Vom sesiza la CCR

Laurentiu Gheorghe | 17.07.2019

Consiliul Superior al Magistraturii, considerat a fi apropiat PSD prin judecătoarea Lia Savonea, nu este de acord cu intenția lui Teodorovici de a impozita suplimentar pensiile speciale ale magistraților.

Pe aceeași temă

Pensia de serviciu a magistratilor este o componenta a independentei justitiei, iar daca acestea vor fi afectate, CSM va sesiza organismele internationale si Curtea Constitutionale cu un conflict juridic de natura constitutionala, atenționează CSM într-un comunicat de presă.

"In majoritatea statelor este instituita obligatia constitutionala de a garanta judecatorilor si procurorilor, la incetarea functiei, plata unei pensii al carei nivel sa fie cat mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneratii, in acord cu jurisprudenta europeana in materie”, arată CSM.

Comunicatul integral al CSM:

În raport de informațiile apărute în spațiul public privind propunerea Ministrului Finanțelor Publice, în sensul adoptării de măsuri de natură a afecta pensiile magistraților, Biroul de informare publică și relații cu mass-media este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:

În majoritatea statelor este instituită obligația constituțională de a garanta judecătorilor și procurorilor, la încetarea funcției, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remunerații, în acord cu jurisprudența europeană în materie.

În jurisprudența Curții Constituționale a României, cu referire și la decizii ale instanțelor similare din alte state ale Uniunii Europene, s-a statuat constant și fără echivoc că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților contravine principiului independenței justiției, fiind o măsură neconstituțională, dat fiind statutul special al acestei categorii profesionale.

În același sens, contravin principiului independenței justiției și măsurile echivalente, precum cele preconizate, care în fapt ar diminua beneficiul și cuantumul pensiilor magistraților, reprezentând o eliminare mascată a acestora.

Garantarea existenței, stabilității și cuantumului pensiei magistraților este un corolar al dispozițiilor legislative speciale privind statutul magistraților, inclusiv al celor care instituie incompatibilități și interdicții pe care legea le stabilește în sarcina acestei categorii profesionale pe tot parcursul carierei.

Subliniem că potrivit art. 125 și art. 132 din Constituția României, funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că la nivel infraconstituțional, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește o serie de incompatibilități și interdicții pentru judecători și procurori, cum ar fi cele de a desfășura activități comerciale, de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, de a avea calitatea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome ori de a avea calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Trebuie reamintit că independența justiției, ca garanție constituțională, include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unei garanții sociale, cum este pensia de serviciu a magistraților, precum și apărarea acesteia, ca parte integrantă a stabilității lor financiare, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu.

Pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații și care impune obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au, fiindu-le interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității, aspecte tranșate în repetate rânduri în jurisprudența Curții Constituționale.

Nu în ultimul rând, documentele internaționale stabilesc, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, și pe aceea de a veghea ca statutul și remunerația judecătorilor și procurorilor să fie pe măsura demnității profesiei lor și a responsabilității pe care și le asumă.

Consiliul Superior al Magistraturii reiterează că statutul constituțional al magistraților, statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală.

Apărând independența judecătorilor și procurorilor din România, Consiliul Superior al Magistraturii nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistratului pentru a cărui prezervare va efectua toate demersurile care se impun, inclusiv sesizarea organismelor internaționale și a Curții Constituționale cu un conflict juridic de natură constituțională.

*****

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat luni mai multe măsuri bugetare despre care a spus că au fost convenite ”de principiu” în ședința CEX a PSD: limitarea călătoriilor gratuite cu trenul acordate studenților și impozitarea pensiilor speciale.

”În primul rând este vorba de ceea ce foarte mulţi ani de zile, poate, românii solicită – şi poate într-un mod justificat – şi anume subiectul legat de pensiile speciale şi atunci credem că o variantă normală ar fi aceea de a plafona la un nivel stabilit. Noi am discutat azi în CEx, pe baza a ceea Ministerul de Finanţe a făcut ca şi propunere, un plafon de 10.000 de lei, iar ce este depăşit de această sumă să fie aplicată o taxă de solidaritate, îi putem spune în acest fel. Credem noi că în acest fel se îndreaptă foarte multe lucruri, este o abordare corectă şi logică. Oricum, actul normativ, atunci când el va fi aprobat de Guvern va ajunge şi în Parlament şi Parlamentul va decide dacă aceasta sau o altă formă va fi cea finală” a spus ministrul Finanţelor Publice” a spus ministrul Finanţelor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22