Pe aceeași temă
Inspecția Judiciară a CSM va analiza declarațiile Elenei Udrea făcute referitor la anchetele în care este suspectată de fapte de corupție, pentru a vedea dacă ele au afectat independența Justiției, anunță un comunicat al institiției.
”Ca urmare a afirmaţiilor lansate în ultima perioadă în spaţiul public de doamna Elena Gabriela Udrea, membru al Camerei Deputaţilor, în cuprinsul cărora a făcut mai multe referiri la activităţi desfăşurate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.
Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept.”, se spune în comunicatul CSM.