Pe aceeași temă
”Va explic in cateva randuri de ce initiativa unor parlamentari este pura ticalosie, si de ce acestia ar trebui sa-si piarda automat calitatea de membri de partid. Daca PSD nu ia masuri urgente fata de initiatori, atunci va confirma suspiciunea ca singura ratiune de a exista a acestui partid in ultimele luni este de a proteja un grup restrans de indivizi extrem de bogati si de corupti. Prin aceasta initiativa, deputatul Radulescu ar fi trebuit sa-si incheie automat cariera politica intr-un partid democratic, european, angajat total in eradicarea coruptiei, mai ales intr-o tara atat de saraca precum Romania.
In vara acestui an, Comisia Europeana a adoptat Directiva 1371 privind "combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal" care prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.
Pragul sub care un stat membru UE poate renunța la acțiunea penală împotriva unei persoane fizice care a deturnat fonduri UE este unul mic, de doar 10.000 de euro. Directiva stabilește standarde înalte în combaterea furtului din banii plătiți de contribuabilii europeni: "Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii".
Aceasta Directiva trebuie implementata pana in vara anului 2019, fix in perioada in care Romania va avea presedintia Consiliului Uniunii Europene. Deci, pe perioada in care Romania va detine un rol cheie la nivel european, va trebui sa explice de ce nu pune in aplicare o directiva atat de importanta sau, la fel de rau, de ce pentru banii europeni sunt reguli atat de stricte, cu un prag de doar 10.000 de euro, in timp ce pentru banii nationali pragul este de 20 de ori mai mare”, a scris Cătălin Ivan pe pagina sa de Facebook.