Pe aceeași temă
In ceea ce il priveste pe Liviu Dragnea, liberalul a spus ca acesta "trage sfori" prin intermediul lui Tariceanu, in spatele caruia "chitaie ca un soricel", transmite ziare.com.
"Domnul Tariceanu a oferit azi Parlamentului un proiect de declaratie pe post de viagra politica, crezand ca in felul asta Parlamentul devine mai puternic. Iar parlamentarii de la PSD si de la ALDE au inghitit-o pe nemestecate. Parlamentul nu va fi mai puternic decat atunci cand va fi condus de oameni puternici, care nu se tem de Justitie si care nu au nicio problema sa interactioneze cu alte institutii si puteri ale statului. Parlamentul va deveni o institutie serioasa si puternica prin rezultatul muncii parlamentarilor si nu prin simple declaratii pe post de intaritoare artificiale din punct de vedere politic", a spus Predoiu la finalul sedintei de plen reunit in cadrul careia a fost adoptata declaratia de reafirmare a rolului si prestigiului Parlamentului.
"Aceasta declaratie musteste de neconstitutionalitati, de intoleranta si de obsesii la adresa altor puteri. Nu este calea cea buna cea pe care s-a angajat azi Parlamentul sub conducerea domnului Tariceanu, asistat din spate de domnul Dragnea, care nu mai vorbeste, tace, chitaie din cand in cand ca un soricel, insa trage sfori prin intermediul domnului Tariceanu", a mai spus Predoiu.
Declaratia de reafirmare a prestigiului Parlamentului, initiata de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a fost adoptata miercuri dimineață in sedinta de plen reunit, cu 203 voturi "pentru" si 94 "impotriva".
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a lansat un atac dur la adresa presedintelui Iohannis si a CSM, institutii pe care le-a acuzat ca au atacat "cot la cot" OUG 13, "un act constitutional perfect legitim".
"CSM doreste sa fie independent in cadrul arhitecturii institutionale, dar CSM pare sa doreasca aceasta independenta numai in raport cu Parlamentul pentru ca observam ca, atunci cand presedintele actual s-a dus la CSM, imediat, cot la cot, au depus contestatiile pe care le cunoasteti la CCR impotriva unui act constitutional perfect legitim asa cum a fost subliniat de catre CCR pe care l-a adoptat Guvernul", a declarat Tariceanu in cadrul dezbaterilor asupra declaratiei de reafirmare a rolului si prestigiului Parlamentului.
Comentarii 5
nic - 03-09-2017
203 de tacalosi!!!! Pana nu se curata tara de tipul asta de oameni n-o sa fie bine niciodata, or s-o tot tina langa si n-o sa se indrepte nimic!!!! Ce mi se pare mai infiorator este faptul ca exista niste televiziuni care pur si simplu prin spalarea pe creier a unora, si asa saraci cu duhul, pur si simplu distrug o tara intreaga!!! Astia sunt criminalii adevarati, ma intreb cu groaza, vor plati astia vreodata pt crima pe care o fac? Sper ca odata so odata sa plateasca pt indobitocirea celor slabi si prost informati. Nici macar o bruma de constiinta nu vad la cei de la RTV si Antena 3, B1, TVR, pur si simplu au ajuns sa faca lumea sa urle si sa scuipe, sa urasca doar pt ca zic ei asta!!! Este de neconceput cum cei din parlamentul ala nenorocit nu vor sa lucreze pt tara ci doar pt interesul lor, groaznic!!! Oameni ca tariceanu, dragnea, serban nicolae, nicolicea, ponta, tutuianu,raducu filipescu precum si restul celor care voteaza precum animalele, pt ca asa li se spune, nu au ce cauta in parlament ca sa faca legi, ei au o problema cu realitatea, cea inconjuratoare. Pai in 4 ani de guvernare psd-alde vor mai ramane in tara, birocratii, asistatii social, pensionarii si cam atat, ca restul or sa ia calea pribegiei.
Răspunde?????? - 03-09-2017
În principiu Predoiu zice că Parlamentul a votat că are "prestigiu" , susținând că și CCR ar fi de acord că "prestigiul" "se obține" cu OUG chiar dac nu ar fi constituțional ?
Răspundeion - 03-08-2017
predoiu este ok ,dar tu esti iubitor de coruptie si corupti .
RăspundeFelix - 03-08-2017
203 voturi pro din 466 parlamentari??? Cvorum, ceva?
RăspundeLulutza - 03-08-2017
Predoiu, cel mai mare tantalau din P(ND)L,cel mai slab ministru al justitiei (vezi codurile penale) si vesnicul candidat la functiile de presedinte si premier !! Si voi R. 22 il bagati in seama.
Răspunde