Cu o zi înainte de verdictul lui Toader în privința DNA, PSD se întrunește în Birou Permanent

Dora Vulcan | 21.02.2018

Biroul Permanent al PSD se va întruni miercuri pentru a stabili data și alte detalii legale de congresul extraordinar al partidului, în fapt un exercițiu de forță al liderului PSD Liviu Dragnea care are nevoie de o reconfirmare formală pentru a-și putea justifica pozițiile critice la adresa Justiției, de care se simte din ce în ce mai amenințat.

Pe aceeași temă

 

 

 

Întâmplător sau nu, ședința are loc cu o zi înainte de evenimentul momentului: prezentarea raportului de evaluare făcut DNA de ministrul de Justiție Tudorel Toader, la zece zile de la declanșarea unui atac de o violență fără precedent împotriva DNA și a procurorului șef al instituției anticorupție din partea lui Vlad Cosma, fost deputat PSD, înainte de pronunțarea sentinței într-un dosar de corupție în care a primit pedepse grele la instanța de fond împeună cu tatăl său, fost baron local PSD.

 

 

Atacul lui Vlad Cosma a vizat decredibilizarea activității tuturor procurorilor DNA prin prezentarea unei înregistrări în care a arătat cum a mistificat depunerea unui denunț împotriva lui Sebastian Ghiță, ca martor protejat. Înregistrarea prezentată de Antena 3 și RTV, două televiziuni conduse de un fost pușcăriaș care a amenințat că se va răzbuna pe DNA și de fugarul Sebastian Ghiță, și-a propus să demonstreze că procurorii DNA falsifică probe cu acordul șefei DNA. 

 

 

Momentul a fost un pretext speculat de gurile de foc ale PSD care i-au cerut ministrului să intervină, prin vocea lui Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD  - cu deja celebra ”Tudorele fă ceva”. Nici Liviu Dragnea nu a stat deoparte, el exprimându-și speranța că ministrul va interveni iar premierul VIorica Dăncilă, om de încredere al lui Dragnea, i-a cerut imperativ ministrului să abandoneze vizita în Japonia pentru a interveni față de ”situația astfel creată”. 

 

 

Revenit în țară, Toader nu doar că nu a intervenit, pentru că atribuțiile nu-i permit să o facă, dar a anunțat că va da un verdict abia peste o săptămână, adică joia aceasta, într-un raport pe care-l va prezenta la minister. 

 

 

După ce, între timp, s-au repoziționat și au dat un pas înapoi - mai ales după ce din Bundestag s-a pus problema declanșării opțiunii nucleare împotriva României (articolul 7 din tratatul de constituire al UE, care poate impune retragerea dreptului de vot în Consiliu pentru un membru al Uniunii) - liderii PSD se întrunesc, iată, pentru o ședință formală, de organizare internă a unui congres extraordinar exact cu o zi înainte de verdictul ministrului Tudorel Toader în cazul DNA.

 

 

Congresul însuși a apărut și el din spuma mării după ce Dragnea i-a surprins pe toți spunând, după scandalul de îndepărtare a fostului premier Tudose - în care a fost contestat de mai mulți lideri PSD, inclusiv de numărul doi din partid, NIcolae Bădălău, pe care nu a reușit încă să-l îndepărteze - și în contextul unui scandal intern cu Codrin Ștefănescu pe tema numirilor din noul guvern, că se impune organizarea unui congres extraordinar. În fapt, un spectacol de forță în care Dragnea va trebui să iasă mai întărit și confirmat în termeni de putere absolută în PSD. 

 

 

"La acest congres, si cei care au facut scrisori sa le afirme si sa le sustina", a amenințat liderul PSD.

 

 

Dragnea a precizat ca la acest congres nu va fi desemnat si candidatul partidului la Presedintie. El a spus insa ca va fi redefinit programul de guvernare, în fapt, o adunătură de planșe colorate, exploatate la maximum în campania electorală pe televiziunile obediente Antena 3 și RTV.

 

 

"Vreau sa redefinim programul de guvernare, vreau sa eliberam societatea romaneasca de presiunile pe care le pun grupurile ilegitime, sa ne implicam in democratizarea societatii romanesti, vreau sa angajam PSD in cel mai ambitios program de dezvoltare pe termen lung", a declarat Liviu Dragnea pentru a justifica toate promisiunile cu care PSD a câștigat alegerile.

 

 

Presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, a afirmat atunci ca la Congresul extraordinar din martie social-democratii vor sa lanseze un apel catre toata Romania prin care sa anunte "un proiect de tara pe 25 de ani". El a mai afirmat ca Liviu Dragnea nu are nevoie de o reconfirmare in functia de presedinte, tocmai pentru că face asta la finalul mandatului.

 

 

Conform Statutului PSD, congresul extraordinar poate fi convocat, spune news.ro, la solicitarea Comitetului Executiv National, a Grupurilor Parlamentare ale PSD din cele doua Camere sau a cel putin 16 organizatii judetene / de sector ale PSD. Congresul Extraordinar al PSD este alcatuit din delegati alesi de catre Conferintele extraordinare ale organizatiilor judetene si a municipiului Bucuresti, conform Normei de reprezentare prevazuta in statut. Congresul Extraordinar al PSD se convoaca pentru exercitarea atributiilor statutare, precum si pentru urmatoarele situatii: in cazul organizarii alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidentiale, la termen sau anticipate, pentru pregatirea acestora sau evaluarea rezultatelor; pentru modificarea Statutului PSD sau a Programului Politic al partidului; / in situatii deosebite.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22