Pe aceeași temă
Firma Indaco Systems, apartinind fratilor Iane, ambii deputati USL, a cistigat un contract de 1.101.000 de lei fără TVA de la Oficiul Roman pentru Adopţii (ORA) pentru realizarea unui „sistem integrat de management al conţinutului documentelor”. Oficiul se afla in subordinea Ministerului Muncii, condus de liberala Mariana Campeanu, iar contractul a fost atribuit pe 21 mai 2013. Fratii Ovidiu si Daniel Iane sunt abonati la contracte cu statul si au o avere de invidiat.

Potrivit datelor publicate pe portalul achiziţiilor publice prin anuntul de atribuire numarul 136479 din 21-05-2013( http://www.e-achizitii.com/view_anunt_atribuit.php?id_anunt_atribuit=284289) contractul presupune „prestari servicii IT pentru implementarea unei solutii informatice pentru realizarea unui sistem integrat de management al conţinutului documentelor, achiziţie licenţe software, analiză şi dezvoltare aplicaţie software, achiziţie echipamente hardware destinate rularii aplicatiei software, suportul şi mentenanţa aplicaţiei şi licenţe software”.
Criteriul de atribuire l-a reprezentat oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic şi la licitaţie s-au prezentat cinci ofertanţi. Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 1.673.450 de lei fără TVA, cea finală fiind stabilită la 1.101.000 de lei fără TVA.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului si declaratiilor de avere, Indaco Systems aparţine fraţilor Ovidiu şi Daniel Iane, fiecare având câte 50 procente din firmă. Primul este deputat PSD după ce, iniţial, a fost ales pe listele Partidului Verde. Daniel Iane este deputat PNL de Dolj şi administrator al firmei.
Ministerul Justitiei, vaca de muls
In octombrie 2012, inainte de alegerile parlamentare, firma Indaco punea mana pe un alt contract gras in valoare de 2.215.560 de lei fără TVA pentru„achiziţionarea de licenţe, servicii de consultanţă şi materiale destinate informării publicului, necesare în vederea implementării unui proiect finanţat de Ministerul Justiţiei”. ((http://www.e-achizitii.com/view_anunt_atribuit.php?id_anunt_atribuit=273474), In fapt, este vorba de procedurile de comunicare a citatiilor si de inserare in cadrul portalului instantelor a unui motor de cautare.
La licitaţie s-au prezentat şase ofertanţi, cinci s-au calificat şi a fost declarată câştigătoare firma deputaţilor USL Iane. La data atribuirii contractului, ministrul justiţiei era Mona Pivniceru, demnitar susţinut de PNL. Faptul ca acest proiect a fost atribuit fratilor Iane ridica mari semne de intrebare, tinind cont ca sistemul ECRIS, finantat tot de Ministerul Justitiei, de repartizare aleatorie a dosarelor, implementat de firma Indaco, a fost contestat si criticat in repetate rinduri.
Repartizarea aleatorie, fentata cu Inndaco
Un raport al CSM din 2009 ( Hotarirea CSM nr. 1176/16.12. 2009 prin care a fost aprobat „Raportul privind controlul tematic de distribuirea aleatorie a cauzelor, in sistemul informatic ERICS”) arata ca problemele si vulnerabilitatile sistemului erau cunoscute, ele nefiind insa remediate nici pina in zilele noastre.
La rindul ei, Curtea de Conturi sesizeaza in Raportul din anul 2011 „carentele” sistemului si riscul „dirijarii” dosarelor catre anumite complete de judecata. "Permite unui justitiabil sa investeasca instanta cu mai multe dosare, avand acelasi obiect, consecintele acestui mod de lucru conducand la existent a unor riscuri in activitatea jurisdictionala, in sensul ca apare posibilitatea "dirijarii" doar a unuia dintre multiplele dosare cu care a fost investita instanta in aceeasi speta, urmata de renuntarea la celelalte, cu ocazia primului termen. Prin aceste dosare, "construite" artificial, se denatureaza statistica oficiala a dosarelor, pe total, pe tipuri de cauze si pe judecator etc.", apare scris in raport.
Indaco System a fost în centrul unui scandal în martie 2013 când Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru verificarea unor posibile nereguli la sistemul informatic de repartizare aleatorie a dosarelor în cadrul Tribunalului Bucuresti. Este vorba de asa-numitul dosar al „spagarelor”, in care s-a dezvaluit ca judecatoarele Antonela Costache si Viorica Dinu, urmarite penal, apelau la grefieri pentru pacalirea sistemului. Desi scandalul de coruptie a fost imens, nu este clar nici acum daca „defectiunile” faimosului Indaco au fost remediate.
Fratii politici, abonati la contracte cu statul
Ovidiu Iane
Deputat USL de Suceava, Ovidiu Iane, detine 50% din firma Indaco, de unde obtine un salariu de 30.000 lei si dividente de 1.583.948 lei (anul 2012).
Indaco a incheiat, anul trecut, cinci contracte din fonduri publice cu Tribunalul Bucuresti, Ministerul Economiei, Ministerul Justitiei si Banca Nationala a Romaniei, in valoare totala de 2.871.495 lei. Doua dintre ele, cele cu Ministerul Justitiei si Tribunalul Bucuresti, au fost incheiate dupa venirea USL la putere, fiind si cele mai consistente: 2.753.894 lei.
Vezi AICI ultima declaratie de AVERE a deputatului PSD Ovidiu Iane.
Vezi AICI ultima declaratie de INTERESE
In afara de firma Indaco, Ovidiu Iane mai detine actiuni la alte 6 firme si restaurantul Mediolanum. Cit despre avere, ea este de invidiat. Un teren de 39.000 mp in Campina, altul de 1624 mp in Bucuresti si 835 mp in Valea Doftanei, 2 case in Bucuresti ( 100 mp si 260 mp), 2 apartamente tot in Bucuresti si o casa de vacanta in Valea Doftanei. Ovidiu Iane declara ca nu are conturi in banci.
Daniel Iane
Daniel Iane este deputat PNL de Dolj si este tot atit de bogat ca si fratele sau, dar ca si acesta, in pofida afacerilor prospere nu prea are bani in conturi: 12.000 de lei si 14.000 de dolari. In schimb, are datorii- 50.000 de euro, 1.438.000 de euro la Bank of Cyprus si 75.000 de euro la aceeasi unitate bancara.
Detine trei case si tot atatea terenuri in Bucuresti, are in proprietate trei barci cu motor. Sotia este angajata la Indaco si a incasat in anul trecut fiscal 15.000 de lei. Demnitarul a avut un salariu dublu. Dividendele de la firma s-au ridicat la valoarea de 1.455.548 de lei. Actionar la alte sase firme, Daniel a trecut in declaratia de interese din decembrie 2012 aceleasi contracte cu statul pomenite si de fratele sau.
Vezi AICI ultima declaratie de AVERE
Vezi AICI ultima declaratie de INTERESE