Pe aceeași temă
„Eu cred că fiecare om votează potrivit conștiinței, vorbesc de oameni, nu humanoizi. Era o decizie foarte grea și fiecare a cântărit-o foarte bine, până la urmă am înțeles că nu a ieșit votul”, a spus Liviu Dragnea.
Întrebat dacă este de acord cu felul în care au votat cei din PSD, el a răspuns că are „un punct de vedere foarte bine conturat în această privință”.
„Se vorbește de faptul că au apărut discuții în cadrul UE, se vorbește de un risc de a scădea coeziunea în cadrul UE, în astfel de situații cred că instituțiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre, mai atente cu statele membre pentru că cei mai importanți sunt cetățenii europeni, care trebuie să simtă că instituțiile lucrează pentru ei”, a mai spus el.
„Măsuri, pedepse care să fie aplicate unor state membre nu cred că ajută coeziunea. Eu îmi doresc ca UE să fie mai puternică, mai coezivă și mai performantă și să înceapă să aibă o coeziunea socială mult mai importantă și să înțeleagă toată lumea că orice pachet de politici publice, naționale sau europene, trebuie să aibă în centru cetățeanul. De asta cred că au votat așa”, a mai susținut el.
Totdată, întrebat dacă votul în cazul Poloniei este un semnal de îngrijorare că România poate ajunge într-o situație similară, Dragnea a răspuns că „România n-are cum să ajungă în această situație, dar eu cred că nicio țară nu ar trebui să ajungă în această situație”.
Rezoluţia a fost iniţiată de Claude Moraes, membru în Alianţa Progresistă a Socialiştilor Democraţi (S&D), familie din care face parte şi PSD. Mores a dorit ca decizia Comisiei Europene de activare Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, deoarece ţara, consideră Bruxelles-ul, a încălcat statul de drept.
Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat că decizia de a vota împotriva rezoluţiei a fost o decizie a delegaţiei PSD.
„Atâta vreme cât nu vom avea certitudinea că accesul la spaţiul Schengen şi suspendarea MCV pe Justiţie pentru România nu devin realitate, delegaţia PSD se va opune oricăror poziţii sau măsuri care ar putea conduce la accentuarea tratamentelor diferte sau la utilizarea de sancţiuni faţă de unele state”, a spus Boştinaru.
De asemenea, europarlamentarul a spus că ei nu sunt în favoarea politicilor aplicate acum de Polonia, afirmând că prin votul lor au vrut să transmită un mesaj, dat fiind faptul că şi România „a fost ţinta unor măsuri discriminatorii”.
„Nu e vorba că am fi noi în favoarea politicilor care se aplică acum in Polonia, nu avem nimic în comun cu vreun model iliberal, dar cum România a fost âinta unor măsuri pe fond discriminatorii, am vrut să transmitem acest mesaj”, a spus acesta. Propunerea CE a fost, totuşi, adoptată joi în PE, cu 422 de voturi "pentru", 147 de voturi "împotrivă" şi 48 de abţineri.
În 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat o măsură fără precedent şi a impus sancţiuni Poloniei, pe care o acuză că încalcă, prin reforme judiciare, valorile democratice de bază ale Uniunii Europene. Articolul 7, prezentat drept „opţiunea nucleară”, nu a mai fost folosit împotriva vreunui stat membru până acum, iar această măsură este considerată un semn al îngrijorării profunde a europenilor faţă de reformele guvernemantale controversate în domeniul Justiţiei.