"Cumintenia pamantului", cumparata de guvern. Sculptura, expusa intr-un muzeu bucurestean

Dora Vulcan | 12.10.2016

Opera “Cumințenia Pământului“, bun cultural de patrimoniu clasat în categoria valorică tezaurul patrimoniului cultural național mobil, va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice, după ce Guvernul a luat măsurile legislative pentru asigurarea resurselor financiare necesare.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Printr-o Ordonanță de urgență adoptată miecuri, guvernul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică și suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro ceruta de proprietarii ei să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, informeaza Executivul intr-un comunicat de presa

 

 

“Cumințenia Pământului” va rămâne în circuitul public si va fi expusa într-unul dintre muzeele bucureștene

 

În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie, din care peste 800.000 euro au fost colectați în ultimele două luni și jumătate.

 

De asemenea, prin Ordonanța de urgență au fost stabilite măsurile necesare pentru perioada tranzitorie după ce campania de subscripție publică s-a încheiat în 30 septembrie. Astfel, sumele donate până la această dată dar nevirate, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.

 

Totodată, având în vedere "coeziunea socială" creată în jurul operei “Cumințenia Pământului“, se spune in comunicat, Guvernul a decis constituirea Fondului Brâncuși, din resursele căruia vor putea fi achiziționate opere de artă contemporană și opere aparținând categoriei tezaurului patrimoniului cultural național.

 

Fondul Brâncuși încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat.

 

Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar veniturile vor proveni din:

 

  • donații și alte liberalități
  • sponsorizări
  • bugetul de stat - în completarea surselor de finanțare a Fondului, Ministerul Culturii poate aloca Administrației Fondului Cultural Național, prin transfer, subvenție de la bugetul de stat.

 

 

Administrația Fondului Cultural Național va anunța public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donație, sponsorizare și va comunica public aceste informații, pe pagina proprie de internet, pe pagina Ministerului Culturii, precum şi pe alte căi mediatice.

 

Achiziționarea operelor de artă și a bunurilor din Fondul Brâncuși se va face pe baza selecţiei unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii şi alcătuite din 7 membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale.

 

Instituțiile care vor asigura administrarea operelor de artă achiziționate din Fondul Brâncuși vor organiza expunerea lor publică.

 

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență, Ministerul Culturii va explicita, prin Hotărâre de Guvern, normele metodologice de aplicare ale acestor prevederi. De asemenea, legislația va fi modificată astfel încât AFCN să-și poată exercita dreptul de preempțiune pentru obiectele de tezaur scoase la vânzare.

 

"Rolul inițierii Fondului Brâncuși este consolidarea coeziunii sociale, a identității naționale, prin raportarea la valorile culturale. Scopul principal al constituirii acestui fond este protejarea patrimoniului cultural existent ca resursă neregenerabilă și completarea lui, precum și susţinerea şi promovarea accesului la cultură şi participare la viaţa culturală ca drepturi fundamentale ale tuturor cetăţenilor", se spune in finalul comunicatului. 

 

Proprietarii sculpturii cer 11 milioane de euro pentru aceasta, iar Guvernul a anunţat iniţial că va plăti din buget 5 milioane euro şi că va aduna 6 milioane euro din donaţii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22