Pe aceeași temă
Șefului statului i se impută că a refuzat remanierea completă propusă de Viorica Dăncilă, mai precis că a refuzat să semneze cererile de revocare pentru Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale transmise de premier, apoi a refuzat să ia act de demisiile celor doi miniștri pentru care a primit inițial cereri de revocare și în final a refuzat sau cel puțin nu a dat niciun răspuns cu privire la solicitarea premierului de a face noi numiri pentru cele două funcții, transmite Digi 24.
Președintele a susținut că nu s-a creat niciun blocaj întrucât odată ce nu se publică în Monitorul Oficial decizia de eliberare din funcție a unui ministru, atunci respectivul ministru își poate vedea în continuare de treabă.
Este așteptat comunicatul de presă al Curții Constituționale în care se va preciza și care este calea de urmat pentru a ieși din blocajul instituțional.
Scandalul dintre premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis pe tema remanierii Guvernului a ajuns la Curtea Constituţională după ce premierul a spus că preşedintele a încălcat legea fundamentală pentru că nu a acceptat schimbarea miniştrilor de la Dezvoltare şi Transporturi.
Viorica Dăncilă susține că președintele Klaus Iohannis creează dificultăți în funcționarea Guvernului, ba chiar adevărate blocaje pentru că a refuzat o parte din propunerile venite din partea premierului referitoare la remaniere. Premierul Viorica Dăncilă îl critică pe șeful statului pentru că nu a luat act de demisiile a doi miniștri, pentru că nu a numit persoanele pe care premierul le-a propus la Dezvoltare și Transporturi și pentru că a refuzat să-i revoce din funcție pe titularii celor două portofolii. Astfel, spune Viorica Dăncilă, șeful statului a creat un blocaj instituțional, un conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Guvern și le cere judecătorilor constituționali să dea o soluție.
Punctul de vedere al președintelui, transmis deja judecătorilor constituționali, a fost susținut miercuri de Mihaela Ciorchină, consilier prezidențial. Președintele spune că odată ce guvernul este în formulă completă, nu s-a creat niciun blocaj instituțional, fiecare ministru își poate vedea de treabă în continuare, pentru că nu a apărut în Monitorul Oficial nicio decizie referitoare la vreo demisie sau revocare.
Punctul de vedere al Executivului va fi susținut de Toni Greblă, care este secretar executiv al Guvernului. El este fost judecător CCR și le-a spus judecătorilor că din punctul său de vedere, președintele este obligat să motiveze refuzul unei propuneri de remaniere venite din partea premierului. Atunci când șeful statului a refuzat cele două propuneri, de la Dezvoltare și Transporturi, respectiv Ilan Laufer și Olguța Vasilescu, a spus simplu: „Nu sunt potrivite”.
Sesizarea la Curtea Constituțională a fost făcută în 7 decembrie de premierul Viorca Dăncilă.
Numele refuzate de Klaus Iohannis pentru remaniere
„Singura situaţie incertă pe care o avem în acest moment este creată de domnul preşedinte Klaus Iohannis prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante, mă refer la Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică, dar şi la Ministerul Transporturilor. Cred că nu jocul politic trebuie să fie cel care să dicteze în această perioadă, cred că este important interesul României”, a afirmat atunci şefa Executivului, reamintește News.ro.
Dăncilă a mai spus că exercitarea cu succes a preşedinţiei rotative pe care România o va prelua la 1 ianuarie se poate face doar „conferind întreaga autoritate şi legitimitate” tuturor miniştrilor din cabinet. „Nu ne putem permite să schimbăm miniştri după ce au fost preluate dosarele, după ce au fost stabilite priorităţile pe fiecare domeniu în parte. De aceea, astăzi am sesizat CCR pentru a soluţiona acest blocaj creat de domnul preşedinte. Nu ne-am dorit acest lucru, nu-mi doresc acest lucru dar, aşa cum am spus anterior, interesul României este mai presus de ambiţii, de joc politic sau de o campanie electorală", a subliniat Viorica Dăncilă.
La câteva ore după aceste declarații, preşedintele Klaus Iohannis a opinat că răspunsul Curţii Constituţionale nu va rezolva problema, adevărata problema fiind că România nu are prim-ministru. El a precizat atunci că, dacă s-a ajuns în acestă fază a sesizării unui posibil conflict de natură constituţională, în cazul remanierii va aştepta decizia Curţii, fără a mai face vreun alt demers.
În 20 noiembrie, şeful statului a acceptat propunerea premierului privind schimbarea din funcţie a şase miniştri, dar a refuzat să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Ulterior, PSD a venit cu alte propuneri: Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Transporturi. Klaus Iohannis nu a dat încă un răspuns la aceste solicitări.