Curtea Constitutionala respinge 5 dintre cererile formulate in suspendarea presedintelui Traian Basescu, la alte 2 da un raspuns ambiguu. Lipseste un aviz final

Fara Autor | 06.07.2012

Pe aceeași temă

Curtea Constituţională precizeaza ca nu exista fapte grave imputabile presedintelui prin care sa fi incalcat Constitutia. Magistratii au analizat punct cu punct cele 7 puncte ale cererii USL. CCR a respins 5 dintre acestea, in alte 2 raspunsul fiind ambiguu. Spre deosebire de 2007, lipseste un aviz final.
 

 In solutia sa, Curtea a precizat ca, potrivit Art.95 alin.(1) din Constitutie, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie "in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei". Dupa ce a definit in document notiunea de "fapte grave", Curtea a analizat preambulul cererii si cele 7 capete de acuzare si nu a retinut la nici unul existenta unor "fapte grave".

 Spre comparatie, in 2007 - la precedenta cerere de suspendare a lui Traian Basescu (click aici, ultima pagina), Curtea Constitutionala a dat un Aviz Consultativ negativ clar.

1. Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere

Curtea Constituţională a constatat, vineri, că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului,precum şi între stat şi societate, avizul Curţii să fie transmis Parlamentului.

2. Asumarea iniţiativei unor măsuri economice poate fi încercare de diminuare a rolului premierului

Curtea Constituţională apreciază că faptul că preşedintele, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul premierului.

3. Despre măsurile privind salariile şi pensiile, care aparţin Guvernului - simple afirmaţii

CC a reţinut că motivele invocate de autorii cererii de suspendare a preşedintelui privind încălcarea de şeful statului a unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la muncă şi dreptul la pensie, nu se pot constitui în elemente ce conduc la atingerea substanţei acestor drepturi fundamentale.

În acest sens, Curtea Constituţională (CC) constată că măsurile legislative referitoare la diminuarea salariilor şi a pensiilor au fost adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, notează Curtea în avizul său privind suspendarea din funcţie a preşedintelui.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la comunitatea romă şi sancţionarea acestuia de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi a informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii acestor fapte.

4. Nu se poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la independenţa justiţiei

Curtea Constituţională precizează că nu se poate reţine încălcarea de către preşedinte a prevederilor constituţionale referitoare la independenţa justiţiei, declaraţiile critice formulate de acesta nefiind de natură să determine magistraţii să nu-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale.

5. Declaraţiile lui Băsescu despre decizii CC nu au adus atingere independenţei judecătorilor

Curtea Constituţională susţine că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu decizii din trecut ale CC "nu au fost de natură a aduce atingere independenţei judecătorilor constituţionali".





 

Cititi aici avizul consultativ al CCR

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22