Pe aceeași temă
Curtea de Apel Bucuresti a anulat decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care licenţa OTV a fost înjumătăţită, având dreptul să emită doar până pe 29 mai. Magistrații au obligat CNA să suporte cheltuieli de judecată în valoare de 14,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a decis şi suspendarea deciziei CNA până când se va judeca recursul, până la o decizie definitivă. Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat că CNA va face recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, potrivit Evenimentului zilei.
Csis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa audiovizuală a OTV, a solicitat CNA prelungirea licenţei televiziunii, care urma să expire pe 29 mai. CNA a înjumătăţit în mai multe rânduri licenţa OTV, pentru că televiziunea a difuzat publicitate electorală la Partidul Poporului Dan Diaconescu în afara perioadei de campanie, astfel că postul mai putea emite doar până la data de 29 mai 2012.
Licenţa audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013. Pe 27 martie 2012, însă, CNA a hotărât să o înjumătăţească până la data de 28 septembrie 2012.
În data de 10 aprilie 2012, CNA a decis din nou înjumătăţirea licenţei, pentru că Dan Diaconescu a continuat să îşi facă publicitate politică, astfel că televiziunea mai putea emite până pe 4 iulie 2012.
În urma celei mai recente decizii a CNA, de pe 24 aprilie, televiziunea lui Dan Diaconescu mai putea emite până pe 29 mai. Prezent la şedinţa CNA din 27 martie, Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV şi realizator al emisiunii "Dan Diaconescu Direct", a spus că nu a făcut publicitate politică în emisiunile sale.
Administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, Acsis Solv IPURL, care deţine licenţa audiovizuală a OTV, a solicitat, pe 18 mai, CNA prelungirea licenţei televiziunii, care urmează să expire pe 29 mai. OTV a promis, in schimbul prelungirii licentei, scoaterea din grila a emisiunii lui Dan Diaconescu, patronul OTV, si inlocuirea cu emisiunea "Alupei în acţiune", prezentată de Silviu Alupei, realizator al postului, daca Consiliul National al Audiovizualului (CNA) va prelungi licenta televiziuni.