Curtea de Apel Ploiesti: Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, nu poate pleca din Romania

Fara Autor | 21.08.2015

Pe aceeași temă

Andrey Bogdanov, directorul general al Petrotel Lukoil, nu poate pleca din România, potrivit deciziei definitive pronunțate vineri de o instanță a Curții de Apel Ploiești, care au admis contestația procurorilor la decizia Tribunalului, care acceptase ca cetățenul rus să plece la Moscova, scrieAgerpres.

 

Bogdanov se află sub control judiciar în dosarul Lukoil, în care procurorii au calculat un prejudiciu de două miliarde de euro produs prin evaziune fiscală și spălare de bani.

 

Directorul Petrotel Lukoil ceruse voie instanței să plece la Moscova în perioada 27 august-1 septembrie.

 

Andrey Bogdanov a fost trimis în judecată la data de 3 august alături de alte cinci persoane fizice și două persoane juridice, respectiv SC Petrotel Lukoil Ploiești și SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care vizează mai multe infracțiuni, între care spălare de bani și folosirea cu rea credință a creditului societății.

 

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este de peste 7,5 miliarde lei, echivalent a aproape 1,8 miliarde euro.

 

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acțiuni la o valoare de 2,5 lei/acțiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deținute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acționar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deținute de Petrotel Lukoil Ploiești la RBS Bank Olanda, precum și a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurența sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

 

Măsuri asigurătorii au fost instituite și asupra conturilor deținute de terțul acționar majoritar al Petrotel Lukoil Ploiești, Europe Holdings Bvatrium Olanda, la City Bank Londra, până la concurența sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22