Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL acuză conducerea partidului de abuz şi încălcarea Statutului

Fara Autor | 28.01.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj (COA) a PNL, Ingrid Zaarour, acuză conducerea partidului de "abuz" şi încălcarea Statutului PNL în urma unei decizii de suspendare a activităţii acestui organism luată la nivelul Delegaţiei Permanente, conform unei adrese obţinute de MEDIAFAX.

 

Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL a înaintat în 25 ianuarie o adresă Delegaţiei Permanente, Biroului Permanent şi preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în care reacţionează faţă de o decizie de suspendare a activităţii COA luată la nivelul Delegaţiei Permanente în 21 ianuarie.

Astfel, în cuprinsul deciziei se dispunea "suspendarea activităţii Curţii de Onoare şi Arbitraj începând cu data prezentei hotărâri până la Congresul Extraordinar al PNL ce a fost convocat în data de 22.02.2013", fiind propusă Congresului PNL "alegerea unei noi Curţi de Onoare şi Arbitraj", dar şi Comisiei Permanente pentru Statut şi Regulament a PNL "analiza dispoziţiilor regulamentare referitoare la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, pentru a se evita pe viitor situaţii de funcţionare defectuoasă a acestor organisme statutare".

 

Totodată, preşedintele COA invocă faptul că doar Congresul poate hotărî asupra raportului de activitate a organismului pe care îl reprezintă, iar COA "este un organism constituit în interiorul PNL, care are o activitate independentă şi nu este subordonat niciunui organism de conducere al PNL".

"Asemenea unui stat de drept, unde Parlamentul şi Guvernul nu pot suspenda activitatea judecătorească, existând separaţia puterilor în stat, Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal nu are atribuţii în domeniul analizării raportului Curţii de Onoare şi Arbitraj şi nici atribuţii de suspendare a activităţii acesteia", se mai arată în documentul citat.

În plus, în adresa către conducerea PNL se susţine că "suspendarea hotărâtă în şedinţa Delegaţiei Permanente din data de 21.01.2013 este o măsură nedemocratică, abuzivă, care încalcă atât Statutul Partidului Naţional Liberal, cât şi Legea nr.14/2003, Legea partidelor politice".

Preşedintele COA afirmă că plenul acestui organism a decis suspendarea şedinţelor Curţii până la congresul PNL.

"Având în vedere că mandatul nostru a ajuns la final, am hotărât în şedinţa plenului nostru de astăzi să suspendăm şedinţele Curţii, urmând ca toate dosarele rămase pe rol să fie date în primire Curţii de Onoare şi Arbitraj ce urmează a fi aleasă la Congresul convocat pentru data de 22.02.2013", se încheie adresa către conducerea partidului.

Sursa: MEDIAFAX

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22