Pe aceeași temă
Dosarul vizează finanţarea unor contracte din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean. Procurorii spun că au apărut probe noi legate de infracțiunile care au fost cercetate la momentul respectiv, dar care nu au fost confirmate de primul procuror care s-a ocupat de investigarea activității companiei Tel Drum, transmite corespondentul Digi 24.
Unul dintre contractele verificate atunci apare în dosarul în care Liviu Dragnea este cercetat, din noiembrie anul trecut, pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi fraude cu fonduri europene. Este şi motivul pentru care DNA cere redeschiderea anchetei vechi. Conform legii, pentru aceleaşi fapte nu pot exista două soluţii diferite.
Solicitarea de redeschidere a dosarului a fost făcută de procurorii DNA în vara acestui an și are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală (art. 335 alin. 4 NCPP)". Dosarul îl vizează pe președintele PSD Liviu Dragnea, dar şi alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci, funcționari ai consiliului județean, transmite Agerpres.
Fişcuci a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, în decembrie 2017, fiind acuzat de evaziune fiscală. De asemenea, el este pus sub acuzare şi în dosarul "Tel Drum", în care este cercetat Liviu Dragnea.
„Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a spus președintele Camerei Deputaților săptămâna trecută, la Parlament, întrebat ce crede despre cererea DNA.