Curtea Supremă sesizează CCR pentru modificările aduse de putere Codului de procedură penală

Dora Vulcan | 19.06.2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat luni de Camera Deputaţilor.

Pe aceeași temă

 

 

 Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Secţiilor Unite de la Instanţa supremă, scrie Agerpres care citează surse judiciare. 

 

Tot marţi, Parchetul General şi-a exprimat "îngrijorarea" în legătură cu modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală, "fără a fi luate în considerare" observaţiile şi propunerile formulate de către CSM şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

 

De asemenea, Parchetul General a informat că analizează toate aspectele de neconstituţionalitate privind modificările aduse legislaţiei penale, urmând să le înainteze subiecţilor cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectul de modificare a Codului de procedură penală, cu 175 voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

 

Comisia parlamentară specială pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei a adoptat raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind Codul de procedură penală.

 

Printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului.

 

Membrii comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.

 

Conform prevederilor adoptate, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale. Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă.

 

Un alt amendament stipulează că, la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile.

 

De asemenea, printr-un alt amendament al PSD admis s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22