Pe aceeași temă
Instanţa supremă a admis o cerere formulată de Elena Udrea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de procedură penală, în cadrul unei căi extraordinare de atac prin care fostul ministru solicită rejudecarea de la zero a dosarului "Gala Bute", în care avea o condamnare de 6 ani închisoare, scrie Agerpres.
"Admite, în parte, cererea formulată de recurenta inculpată Udrea Elena Gabriela şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Definitivă", se arată în decizia instanţei.
Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede: "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (...); 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; (...) 11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Udrea a promovat la Instanţa supremă un recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care încearcă să obţină rejudecarea de la zero a dosarului "Gala Bute".
De asemenea, ea a depus şi o contestaţie în anulare, însă procesul a fost suspendat după ce judecătorii au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu trei întrebări, care se referă la posibilitatea unei instanţe naţionale de a nu aplica o decizie a Curţii Constituţionale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunităţii europene.
În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă fostul ministru a plecat în Costa Rica înainte de pronunţarea sentinţei.
Între timp, Curtea Constituţională a dispus, prin două decizii, nelegalitatea compunerii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă, dar şi nespecializarea completurilor de 3 judecători în cazuri de corupţie.
Ca urmare a deciziilor CCR, toate dosarele de la ICCJ, care nu aveau o decizie definitivă înainte de ianuarie 2019 sau se aflau în termenul căilor de atac extraordinare, se vor rejudeca.
În decembrie 2018, în baza deciziilor CCR, Instanţa supremă a suspendat executarea pedepsei de 6 ani în cazul Elenei Udrea, iar fostul ministru s-a întors în ţară în iulie 2019.