Curtea Supremă a stabilit că rechizitoriul Adinei Florea împotriva lui Onea și Negulescu este legal

Redactia | 02.03.2020

Curtea Supremă a decis luni că rechizitoriul întocmit de procurorul Adina Florea împotriva procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu este legal și că aceștia pot fi judecați. Decizia nu este definitivă.

SHARE 0

Pe aceeași temă

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror Mircea Negulescu sunt acuzați de Secția de investigare a infracțiunilor în justiție de mai multe infracţiuni printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Minuta instanței:

”Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpații Onea Lucian Gabriel și Negulescu Mircea. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 21/P/2018 din data de 12 iulie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, privind pe inculpații Onea Lucian Gabriel și Negulescu Mircea, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Onea Lucian Gabriel și Negulescu Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa de Cameră de consiliu, azi, 2 martie 2020.”

Dosarul a fost întocmit de Adina Florea, procurorul pe care fosta șefă a CSM, Lia Savonea, a încercat de șapte ori să o numească la șefia Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar apoi și-a retras candidatura, amintește G4Media.ro.

Ulterior, odată cu schimbarea șefiei CSM și a puterii politice, Adina Florea și-a retras candidatura, iar acum a aplicat pentru un post de inspector la Inspecția Judiciară.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22