Cyprus Popular Bank va fi închisă, depozitele de peste 100.000 euro ar putea fi impozitate cu 40%

Fara Autor | 25.03.2013

Pe aceeași temă

Ciprul a acceptat cererile creditorilor internaţionali de a reducere a sistemului său bancar supradimensionat, în schimbul unui pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro (13 miliarde de dolari), dar depozitele bancare mai mici de 100.000 de euro nu vor fi impozitate, transmite AFP, citat de AGERPRES.

Cu toate acestea, nimeni nu poate preciza când vor fi redeschise băncile din Cipru, deja închise de zece zile sau când se vor atenua restricţiile privind retragerile de numerar de la bancomate.

Conform acordului dintre liderii ciprioţi şi reprezentanţii UE, ai BCE şi ai FMI, a doua mare bancă a ţării, Cyprus Popular Bank, va fi închisă, iar depozitele sale mai mici de 100.000 euro vor fi transferate la Bank of Cyprus pentru crearea unei 'good bank', cu active viabile. Depozitele de peste 100.000 euro de la ambele bănci, care nu sunt garantate de legislaţia UE, vor fi îngheţate şi folosite pentru rezolvarea problemelor legate de datoria Popular Bank of Cyprus şi recapitalizarea Bank of Cyprus printr-o conversie a depozitelor în acţiuni. Tranzacţia ar urma să asigure Ciprului 4,2 miliarde de euro, a declarat şeful Eurogrupului, Jeroen Dijssebloem.
 

Cel mai mare grup bancar cipriot, Bank of Cyprus, va supravieţui, dar depozitele de peste 100.000 de euro vor fi impozitate, încă nu se ştie cu ce procent, unii analişti estimând că procentul s-ar putea ridica la 40%. Oficiali ai UE, BCE şi FMI negociază nivelul impozitelor ce vor fi aplicate depozitelor de peste 100 de euro, care va fi anunţat 'în următoarele săptămâni'. este o lovitură majoră pentru acţionarii celor două bănci, unde au depozite importante oligarhii ruşi.

Planul anterior, care prevedea impozitarea tuturor depozitelor, a fost retras, după ce a provocat o reacţie vehementă, de la pensionari la preşedintele rus Vladimir Putin. Noul acord va avea rezultate 'mult mai bune' decât precedentul, a declarat şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.
 

Un subiect sensibil al negocierilor l-a reprezentat cererea BCE ca Bank of Cyprus să preia datoriile de nouă miliarde de euro ale Cyprus Popular Bank către BCE. După multe discuţii, preşedintele Ciprului a acceptat solicitarea de la Frankfurt.

Banca Centrală Europeană a avertizat că va înceta să ofere lichidităţi de urgenţă băncilor cipriote dacă nu se ajungea la un acord, dar Jeroen Dijsselbloem a explicat că acum BCE va oferi în continuare lichidităţi Nicosiei.

Unii lideri europeni şi-au exprimat temerile că efectele crizei din Cipru s-ar putea extinde la alte state din zona euro care se confruntă cu probleme cum ar fi Spania şi Italia.

Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a afirmat duminică că situaţia din Cipru este 'un caz special', provocat de un sector financiar supradimensionat care a fost alimentat de investitorii străini. 'Cu siguranţă, acest sistem nu va mai putea continua', a apreciat Nowotny, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Austriei.

Banca Centrală a Ciprului a negat săptămâna trecută zvonurile privind închiderea Cyprus Popular Bank.

Guvernul de la Nicosia a preluat Cyprus Popular Bank în iunie 2012, după ce banca a înregistrat o lovitură severă de pe urma expunerii pe obligaţiunile suverane greceşti. În prezent, statul deţine aproximativ 84% din acţiunile Cyprus Popular Bank. În luna septembrie a acestui an, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat în valoare de 1,8 miliarde de euro acordat Cyprus Popular Bank.

Principalele instituţii cipriote de creditare, Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank, sunt prezente şi pe piaţa din România. Cyprus Popular Bank este prezentă pe piaţa românească prin Marfin Bank.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22