Dacian Cioloș, la Paris: “Vrem o aderare la Schengen în trepte”

Tudor Despina | 20.01.2016

România poate adera la spațiul Schengen, treptat, începând cu legăturile aeriene, a spus miercuri premierul Ciolos, în conferintă de presă cu președintele Franței.

Pe aceeași temă

 

Aflat în vizită oficială la Paris, premierul român a fost primit de președintele Republicii, Francois Hollande. Cei doi au susținut o declarație de presă comună.

 

“Am abordat chestiuni de politică externă, să-i dăm Europei tot rolul pe care trebuie să-l asume pe chestiunea Ucrainei, de exemplu a Republicii Moldova, dorim să asociem Republica Moldova la dezvoltarea pe care o dorim”, a punctat președintele francez. De cealaltă parte, premierul român a reafirmat intenția Bucureștiului de a adera la spațiul de liberă circulație Schengen, chiar și în etape.
 


(Cioloș, stânga, alături de președintele Hollande și premierul Valls)
 

“România însăşi are una din cele mai mari frontiere externe ale UE în responsabilitate. Am confirmat că intenţionăm în continuare să ne facem treaba din acest punct de vedere şi că sperăm ca această contribuţie pe care România o are la controlul frontierelor să fie recunoscută alături de criteriile care au fost deja îndeplinite de România pentru a adera la spaţiul Schengen, cel puţin într-o primă etapă, cu deschiderea comunicaţiilor aeriene, a aeroporturilor, sigur, confirmând că suntem interesaţi să aderăm la un spaţiu Schengen care să fie solid, consolidat şi credibil şi, din acest punct de vedere, România va susţine orice iniţiativă care merge în această direcţie”, a spus Dacian Cioloș.

 

Și Berlinul vrea o aderare treptată la Schengen

 

Proiectul Schengen este de actualitate, a spus cancelarul Germaniei, în urmă cu două săptămâni. Angela Merkel a legat o decizie privind aderarea Romaniei la spatiul de libera circulatie de urmatorul raport al Comisiei Europene privind coruptia.

 

“Cred ca proiectul Schengen e de actualitate, de foarte mare actualitate”, a spus în 7 Ianuarie cancelarul german intrebat privind statutul spatiului Schengen in contextul crizei migratiei. Angela Merkel a sustinut o conferinta de presa comuna cu premierul roman Dacian Ciolos, aflat la acel moment in vizita oficiala la Berlin.

 

Trebuie sa rezovam problema migratiei ilegale. Controalele temporare la granitele interne sunt o chestie temporara si sunt parte a acordurilor Schengen. Cred ca Schengen e un lucru foarte apreciat de cetatenii europeni, dar e si un instrument foarte bun pentru cresterea economica. E corect ca Romania a facut foarte multe eforturi si reforme in apararea granitelor, asteptam insa urmatorul raport al Comisiei privind coruptia. Asteptam sa vedem ca in acest raport se regasesc toate eforturiile Romaniei de a combate coruptia astfel incat Romania sa adere pas cu pas”, a declarat liderul german.

 

De cealalta parte, prim-ministrul roman a subliniat efoturile “foarte mari” facute de Bucuresti in combaterea coruptiei. “Dincolo de procesul tehnic al aderarii, Guvernul va continua eforturile de combatare a coruptiei, astfel incat progresele sa se regaseasca si in raportul CE. Speram ca acest lucru va duce in perioada urmatoare si la aderarea la Schengen. Ne dorim un spatiu Schengen securizat, solid”, a spus Ciolos.

 

Olanda pastreaza rezerve

 

România mai are de așteptat până la o eventuală aderare la spațiul Schengen, sugerează noul ambasador al Olandei la București, Stella Ronner-Grubacic, într-un interviu acordat Digi24, la începutul acestui an. Olanda a preluat de la 1 Ianuarie președinția semestrială a UE.

 

"În primul rând vreau să spun că poziţia Olandei a fost şi va continua să fie aceea că ţările care fac parte din Schengen trebuie să îndeplinească criteriile şi de aceea, aceasta este cheia poziţiei noastre, nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba. În acelaşi timp, aşa cum aţi spus, în acest moment Schengen, zona Schengen este în mijlocul discuţiilor, încât aş fi surprinsă să aflu că discuţiile vor fi despre o eventuală extindere a zonei, şi nu despre menţinerea sau reformarea zonei Schengen, pentru că despre acest lucru se vorbeşte în acest moment.

 

Cum vom fi siguri că ceea ce avem, setul de reguli şi acorduri pe care le avem între statele Schengen vor rămâne ca atare sau pot fi reformate. Iar ceea ce credem acum, dacă privim spre criza refugiaţilor, este că ele au nevoie de reformă. Noi am declarat şi în trecut şi pot repeta acest lucru, ne-am revizui poziţia dacă acest lucru ar fi pe agenda de discuţii, dar în acest moment nu ştim dacă va fi sau nu luat în discuţie, dar cred că agenda de discuţii este dominată de menţinerea zonei Schengen ca atare", a declarat pentru Digi24  ambasadoarea Olandei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22