Dacian Cioloș, demisionar din USR, anunță înființarea noului partid REPER / Reacția lui Drulă

L. G. | 31.05.2022

Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș, demisionează din USR, acuzând actuala conducere că duce partidul spre irelevanță.

Pe aceeași temă

„Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019. Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică. Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația. Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri”, susțin cei 5 europarlamentari într-o declarație comună.

Cei cinci europarlamentari declanșează azi înființarea partidului REPER - Reînnoim Proiectul European al României - o nouă inițiativă politică de dialog și interacțiune cu societatea și comunitatea de afaceri, care să adune resurse umane și soluții pentru crizele și provocările reale actuale din societatea românească: costul și calitatea vieții, securitatea energetică şi alimentară, statul de drept şi respectul pentru justiție, transformarea climatică și digitală.

Cei cinci europarlamentari rămân afiliați grupului Renew Europe din Parlamentul European.

„Un proiect politic are datoria de a rămâne constant deschis către societate și mediul de afaceri, de a căuta soluții, de a răspunde nevoii de a coagula oameni și resurse pentru pregatirea profesionistă a unei guvernări pentru 2024. Am înțeles nemulțumirile susținătorilor noștri, vedem că guvernarea PNL-PSD nu reprezintă o soluție şi că nu există o alternativă reală în actualele partide de opoziție. Avem responsabilitatea de a crea această alternativă şi am decis înființarea partidului REPER, pe care îl vom construi împreună cu cei care se vor alătura acestui demers”, spun cei 5 eurodeputați citați în comunicatul demisionarilor.

Drulă: Lupta noastră continuă

„Plecarea oricărui coleg este regretabilă, dar a lui Dacian Cioloș poate un pic mai mult pentru că încalcă o promisiune făcută românilor în ultimii 3 ani. «Ne-am unit și mergem la victorie», spunea sloganul din 2019, pe care atâția colegi din USR și PLUS îl respectă zi de zi prin munca lor în acest proiect unic. Mărturisesc că este de neînțeles politic acest gest. Suntem într-un moment critic pentru România. USR este Opoziția democratică, cea care luptă pentru modernizarea României cu colosul sistemului PSD-PNL. Numai de spargere și fragmentare nu e nevoie când e atât de muncă în lupta care contează. România nu are nevoie de proiecte politice pe persoană fizică, de orgolii și vanități. USR este o instituție solidă, instituția liberalismului democratic modernizator din România, care va dăinui dincolo de numele unei persoane sau a alteia”, spune Drulă.

Suntem abia la mijloc de drum. Avem în spatele nostru voturile a sute de mii de oameni care trebuie reprezentați în continuare. Avem de îndeplinit rolul extraordinar de important de opoziție democratică la un guvern cu o majoritate uriașă în parlament și care nu are nicio soluție pentru bunăstarea oamenilor. Ne luptăm cu o guvernare coruptă și ineptă și în lupta asta e nevoie de fiecare dintre noi. Nu e ușor, dar n-am intrat în politică așteptându-ne să fie. Apoi, trebuie să ne pregătim de guvernare. Iar guvernarea se câștigă, nu se primește cadou. Asta este ceea ce cred eu și ceea ce cred mulți dintre noi. Printre ei, și colegul nostru Alexandru Dimitriu (provenit din PLUS), care ieri și-a lansat candidatura pentru primăria sectorului 5. Alexandru a înțeles unde este adevărata bătălie și îl voi sprijini cu toate puterile să obțină un rezultat cât mai bun. Îi voi fi alături în campanie, așa cum voi fi alături de toți cei care își asumă o luptă pentru idealurile noastre”, le-a mai scris membrilor USR liderul interimar al partidului.

„Politica, așa cum o înțeleg eu, e luptă zilnică, maraton de durată și, mai ales, un joc de echipă. Politica se face pe stradă, în parlament, în consiliile locale și în arena publică de aici din România. E un mediu neplăcut uneori, ostil adesea, dar dacă fiecare dintre noi și-ar întoarce privirea atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori, ar însemna că predăm această țară personajelor de tip Ciolacu și Ciucă. Eu, unul, n-am de gând să fac așa ceva. Lupta noastră continuă și, dacă vă găsiți un moment astăzi, reflectați nu la decizii luate pe persoană fizică, ci la lucrurile care ne țin împreună”, a conchis acesta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22