Pe aceeași temă
Totodată noul președinte al USR a comentat și faptul că președintele Klaus Iohannis cheamă partidele la negocieri abia săptămâna viitoare.
„Sincer, ne-am fi așteptat să începem consultările cât mai repede posibil. Orice prelungire a acestei crize politice e dăunătoare pentru România (...). Noi avem o abordare foarte clară, de la început, coerentă, structurată.
Cred că în partidul susținut de domnul Iohannis, PNL, acolo e nevoie de clarificări, pentru că văd că în continuare sunt două tabere, domnul Cîțu a câștigat partidul, dar nu-l controlează pe tot, mai e și domnul Orban, care are o parte din parlamentari și probabil că acolo, în PNL, nu e situația clară, în ce direcție vor să o ia.
PNL-ul cred că a ținut destul în șah România, de câteva luni bune de zile, cu pregătirea și apoi cu derularea Congresului și cred că ar fi cazul să spună în mod clar și precis ce vor și ce așteptări au de la felul în care cred ei că România trebuie condusă. În ceea ce ne privește pe noi, USR PLUS, noi am fost foarte clari de la început, suntem gata să renegociem intrarea în coaliție cu PNL și cu UDMR, pe un program de guvernare, cu un calendar clar de reforme, de data asta. N-o să mai mergem pe povești, pentru că nu mai credem în povești.
Deci un calendar clar de reforme și evident, cu un premier, altul decât Florin Cîțu, care a demonstrat că nu e capabil să facă reforme și nici măcar nu e capabil să țină echilibru într-un Guvern de coaliție, că abordează lucrurile doar în interes propriu”, a precizat Dacian Cioloș într-un interviu la RFI.
Acesta a adăugat că i se pare nepotrivit scenariul în care PNL va merge mai departe cu Florin Cîțu ca premier, notând că executivul condus de acesta a picat în Parlament cu cea mai mare majoritate pentru o moțiune de cenzură din ultimii zeci de ani. Întrebat apoi dacă USR ar susține un guvern minoritar, Cioloș a respins din start această idee.
„În nici o condiție. Un Guvern minoritar nu vedem cum ar putea fi o soluție pentru ceea ce are nevoie România în momentul de față. Și încă o dată, un partid responsabil, cum ar trebui să fie PNL măcar în ceasul al doisprezecelea, nu cred că ar trebui să se gândească la un Guvern minoritar, când PNL a guvernat și cu USR PLUS, dar a guvernat în trecut și cu PSD. Deci trebuie să aleagă, pentru că poate să facă o majoritate, având UDMR-ul alături și cu USR PLUS, dar poate să facă și cu PSD-ul”, a relatat liderul USR.
Mai departe, Cioloș a acuzat că PNL nu s-a ținut de cuvânt atunci când a fost în alianță cu USR și că liberalii ar lucra, de facto, cu PSD-ul, în Parlament.
„USR PLUS nu e în poziție de a discuta de un Guvern minoritar, pentru că PNL a mai avut un Guvern minoritar, când noi ne-am pus de acord pe niște reforme care trebuiau făcute, inclusiv alegerea primarilor în două tururi, dar și alte lucruri legate de justiție, încă de atunci vorbeam de desființarea SIIJ și PNL nu s-a ținut de cuvânt.
Deci USR PLUS nu ar avea pârghii să se asigure că reformele pe care le-am discuta și care ar trebui susținute de Guvern pot să treacă. În plus, sunt multe reforme care trebuie să treacă în Parlament, deci acolo trebuie constituită o majoritate clară, care să susțină un Guvern. Dacă PNL-ul crede că soluția pentru România e un Guvern minoritar, pot să facă cu PSD-ul, ei lucrează împreună de facto deja de ceva vreme în Parlament, doar că nu o recunosc”, a mai adăugat acesta.
Întrebat ce fel de opoziție ar face USR în scenariul în care PNL ar merge mai departe cu un guvern minoritar, Cioloș a precizat că România are nevoie de o majoritate clară.
„Eu nu cred că merită să petrecem noi acum atât de mult timp pe o idee năstrușnică a PNL-ului de a veni cu un Guvern minoritar, când țara asta trebuie condusă de o majoritate clară în Parlament și nu o să cauționeze USR PLUS o astfel de idee năstrușnică a PNL”, a conchis Cioloș.