Pe aceeași temă
Singura variantă în care USR ar putea vota Guvernul Ciucă este refacerea coaliției, a spus Cioloș.
Cioloș spune că a fost întrebat de Nicolae Ciucă și care sunt condițiile în care USR ar intra la guvernare, însă mandatul său de la partid este, momentan, pentru un guvern minoritar.
„Sentimentul meu este că a fost o întâlnire mai mult de formă. Domnul premier știa care e poziția noastră. Punctul nostru de vedere este neschimbat. Dacă asta ar fi fost soluția, guvern minoritar pentru această perioadă de criză, acest lucru putea fi deja decis de săptămâna trecută când noi am prezentat un astfel de guvern. Dacă asta ar fi fost soluția, guvern minoritar, puteam lua atunci decizia și nu să așteptăm până acum. Noi am crezut că au altă soluție mai bună, că există o înțelegere între PSD și PNL”, a declarat Dacian Cioloș.
Președintele USR a spus că i-a explicat premierului desemnat că USR nu poate susține un guvern minoritar în Parlament și că PNL trebuie să aleagă cu cine face majoritate, cu USR sau cu PSD.
„I-am explicat că în aceste condiții, USR nu poate susține un guvern de criză. Soluția este un guvern cu majoritate în Parlament. Poate să fie un guvern cu PSD, sau cu USR, lucru pe care noi îl tot propunem de câteva saptămâni. O astfel de majoritate ar putea susține și măsuri de criză dar și reforme. Acele măsuri vor avea nevoie de majoritate. PNL trebuie să aleagă ce vrea”, spune Cioloș.
În cadrul discuțiilor, premierul desemnat l-a întrebat pe președintele USR care sunt condițiile în care ar reveni în Coaliție. USR vrea să păstreze portofoliile pe care le-a avut, să fie stabilit un calendar de reforme, un protocol asumat de funcționare a coaliției și bugetul pentru anul viitor.
„Domnul Ciucă m-a întrebat în ce condiții noi am discuta și negocia o refacere a coaliției. I-am explicat care sunt cele patru condiții. Pentru noi astfel de discuții ar trebui să pornească de la un calendar al reformelor clar asumat, un buget pe 2022 bine împărțit între ministere, un protocol de funcționare a Coaliției ca să fie clar cum se pregătesc deciziile și cum se iau în coaliție, ca să evităm discuțiile pe care le-am avut în trecut și un al patrulea element, o structură a guvernului agreată deja la începutul mandatului fostei coaliții”, a spus președintele USR.
Nicolae Ciucă i-a transmis lui Cioloș că are mandat pentru un guvern minoritar, dar a spus că va transmite în partid solicitările USR.
„Mi-a spus că va transmite conducerii PNL poziția noastră, dar deocamdată mandatul său este pentru un guvern minoritar. Trebuie să existe un mandat clar din partea conducerii PNL că își dorește refacere coaliției și să renunțe la orice discuție cu PSD. Noi nu îi forțăm, ei decid în ce direcție vor să meargă”, a mai spus Cioloș.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a precizat, după discuțiile cu Dacian Cioloș, că va căuta „orice soluție” pentru formarea unui guvern.
„Discuțiile au plecat de la a prezenta și a recunoaște situația de criză, gravă, prin care trece țara în acest moment și am solicitat ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de maturitate politică și să luăm decizia care se cuvine pentru țară. Încă am speranțe că se poate investi un guvern în acest mandat. Atunci când voi considera că aceste șanse nu mai sunt, voi proceda ca atare”, a declarat Nicolae Ciucă.