Dacian Cioloș: Fuziunea USR PLUS va avea loc, dar nu înainte de alegerile parlamentare

Redactia | 22.01.2020

Fuziunea PLUS cu USR este "în lucru", dar nu e posibilă înainte de parlamentare, spune Dacian Cioloș.

Pe aceeași temă

"Aceste partide deja lucrează împreună de la alegerile europarlamentare, apoi la prezidenţiale, continuăm acum cu o alianţă politică ce începe să îşi structureze şi organe executive de lucru comune. Avem acel Comitet Executiv comun format din şase oameni, avem o comisie de integritate comună, lucrăm într-o comisie de politici publice comună, deci, practic, apropierea asta, fuziunea e în lucru, doar că nu e consfinţită juridic şi am agreat cu colegii de la USR că o s-o facem după alegerile parlamentare, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe campanii", a spus Dacian Cioloş, într-o intervenţia telefonică la TVR1.

Preşedintele USR, Dan Barna, a precizat că acest calendar este unul realist.

"E un calendar foarte realist, pentru că anul acesta, 2020, e anul confirmării şi pentru USR şi PLUS şi pentru Alianţa USR PLUS. Anul acesta e anul în care Alianţa USR PLUS va confirma şi se va consolida ca forţă relevantă. De fapt, de asta am şi candidat la preşedinţia USR, să transform acel partid, şi acum, această alianţă să o transformăm, cu Dacian Cioloş, într-un partid care să conteze pe termen lung în România", a spus Barna, la TVR1.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22