Pe aceeași temă
Iar asta pentru că acest guvern nu ştie să facă lucrurile altfel şi nici nu vrea să înveţe de la PSD, afirmă premierul. Cioloş îi mai spune lui Dragnea că ”postacii” de la Guvern lucrează.
În timp ce domnul Liviu Dragnea nu mai poate de soarta „Cumințeniei Pământului”- nicio grijă, domnule Dragnea, procesul de achiziție decurge firesc, conform legii, pentru că acest guvern nu știe să facă lucrurile altfel și nici nu vrea să învețe de la PSD – la Guvern, “postacii” (citat Liviu Dragnea) lucrează, scrie Cioloş pe pagina sa de Facebook.
Pe scurt, zeci de specialiști IT, bursieri și voluntari, muncesc de zor pentru a face mai accesibil hățișul birocratic din administrația noastră, pentru a elibera statul din captivitatea unor firme care au încheiat contracte strâmbe pe vremea guvernului PSD. Mai jos, câteva vești despre cum avansează proiectele #GovITHub.
Sper să avem posibilitatea să continuam acest mod de lucru și în anii care vin, cu soluții IT simple, inovatoare, în interesul oamenilor. Sistemele IT pot fi dezvoltate și altfel decât s-a făcut de multe ori până acum, când s-au irosit banii țării pentru firme de partid, prieteni și parteneri politici proprietari de televiziuni, afirmă Dacian Cioloş, pe Facebook.
******
Liviu Dragnea sus'inea, recent, la un post de televiziune, că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR, el precizând că există ”tineri angajaţi la Guvern care, iniţial, au fost voluntari şi care sunt postaci pentru premierul Dacian Cioloş", conform News.ro.
”Există un grup de tineri angajaţi la Guvern, care iniţial au fost voluntari, acum am înţeles că li s-a aprobat un bonus de 2.000 — 3.000 de euro pe lună, despre care iniţial s-a spus că ei au venit acolo să lucreze la un program de informatizare, dar oamenii din guvern sunt destul de speriaţi, care sunt de ani de zile acolo. Spun că de fapt aceşti tineri sunt postaci pentru Dacian Cioloş, pentru PNL şi USR. Ne poate spune şi nouă ce fac băieţii ăia acolo? Ce au făcut până acum? De ce sunt plătiţi din bani publici? De ce stau în clădirea Guvernului? Poate să ne arate până mâine ce au făcut? Să nu aibă impresia că, dacă au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se şterg. Nu se şterg”, a afirmat Dragnea, la RTV, în urmă cu o săptămână.
Ieri, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat, tot la RTV , că are informaţii, încă neconfirmate, că procurorii au ridicat deja documente de la Ministerul Culturii legate de achiziţionarea lucrării lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului". În replică, ministrul Culturii Corina Şuteu spune că încă nu au fost ridicate acte de la minister, însă "probabil" procurorii vor veni ca urmare a sesizării pe acest subiect.