Pe aceeași temă
Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, premierul Dacian Cioloş spunând că este prima rectificare făcută în an electoral care însă nu are amprentă politică,
Executivul nu vrea să câştige voturi în detrimentul eficienţei bugetare. Priorităţile rectificării bugetare sunt sănătatea, educaţia şi drepturile sociale, conform News.ro.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. ”Este prima dată când facem o rectificare în an electoral fără amprentă politică. (...) Nu căutăm să câştigăm voturi în detrimentul eficienţei bugetare”, a subliniat Dacian Cioloş.
Cioloş a precizat că au fost alocate resurse acolo unde acestea erau necesare pentru continuarea unor proiecte şi pentru acoperirea unor cheltuieli noi izvorâte din priorităţile care au apărut pe parcurs.
”Am abordat rectificarea bugetară şi ca un bilanţ de etapă al guvernării”, a mai spus şeful Guvernului, menţionând că sănătatea, educaţia şi drepturile sociale sunt priorităţile primei rectificări bugetare din acest an.
Cioloş a arătat că sănătatea şi educaţia au fost asumate de Cabinetul său la începutul mandatului, iar aceste priorităţi au fost întărite pe parcurs de ceea ce s-a întâmplat în aceste domenii.
În ceea ce priveşte drepturile sociale, el a spus că multe dintre acestea au cunoscut o rectificare pozitivă izvorâtă din hotărâri ale Parlamentului.
Premierul a mai spus că sunt alocate resurse şi pentru investiţii.