Pe aceeași temă
„Am avut o discuție telefonică ieri seară (luni seară - n.r.) și astăzi dimineață (marți dimineață - n.r.) și cu colegii de la UDMR și cu cei de la PNL și cu minoritățile și cel mai probabil o primă întâlnire o vom organiza mâine (miercuri - n.r.), pentru că am înțeles că PNL va avea în seara asta un Birou Politic pentru a discuta un eventual mandat”, anunță Dacian Cioloș, citat de Mediafax.
Premierul desemnat spune că întâlnirea va avea loc miercuri după-amiază, după ședința de Guvern, la nivelul președinților partidelor.
„Știu că de mult ori în politica din România astfel de mișcări sunt văzute ca jocuri politicianiste, capcane, sau uneori sunt jucate populist. Noi ne-am asumat însă acest rol pentru că eu cred că e și un moment al adevărului. Suntem într-o perioadă de criză și în astfel de momente politicienii trebuie să-și asume responsabilitatea”, a spus Cioloș.
Acesta a propus și măsuri pentru gestionarea creșterii prețurilor la energie.
„Pentru a gestiona creșterea prețurilor la energie suntem gata să discutăm soluții precum reducerea TVA la energie de la 19% la 5%. De asemenea, propunem subvenționarea CET-urilor și credite fiscale pentru IMM-uri, ori exceptarea de la plata certificatelor verzi. În justiție trebuie desființată SIIJ, condiție esențială pentru ridicarea MCV. În PNRR avem obiective de reformă: eliminarea pensiilor speciale, reforma pensiilor. Acest lucru trebuie făcut până în 2022. Obiectivul nostru e numirea rapidă a unui guvern care să lucreze pentru români. Pentru asta vom apela la partenerii noștri de guvernare, PNL și UDMR, cu care avem încă un acord de coaliție”, a declarat Dacian Cioloș, marți dimineață, în cadrul unei conferințe de presă.
Referitor la un posibil refuz al liderilor PNL de a merge către USR pentru negocieri, Cioloș a precizat: „Eu nu sunt sensibil la asemenea simboluri, ne putem vedea oriunde, chiar și la un bar în oraș dacă asta ajută".
Echipa de negociere a USR va fi formată din Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu şi Ionuţ Moşteanu, informează USR.
„În concordanță cu atitudinea noastră coerentă încă de la momentul alegerilor parlamentare, primul pas este să invităm marți PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern. Cerem refacerea coaliției în formula ei inițială și așteptăm un gest de reciprocitate din partea foștilor noștri colegi. Sperăm ca în ultimul ceas aceștia să dea dovadă de responsabilitate politică. Am decis în Biroul Național să trimitem invitații oficiale pentru a ne întâlni chiar începând de mâine cu PNL, UDMR și parlamentarii minorităților pentru a discuta reformarea Coaliției de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș marți seară.
Din echipa care lucrează la programul de guvernare fac parte Cristian Ghinea, Oana Țoiu, Anca Dragu, Claudiu Năsui, Dragoș Pîslaru.
USR reiterează, într-un comunicat de presă, că cea mai bună soluție pentru România este un guvern USR-PNL-UDMR care să gestioneze pandemia, criza prețurilor la energie și să implementeze PNRR.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni că a decis să-l desemneze pe Dacian Cioloș cu alcătuirea unui guvern după demiterea guvernului condus de Florin Cîțu prin moțiunea de cenzură a PSD.