Daily Mail despre incercarea lui Cameron de a gasi sustinere pentru reformarea UE: Cei patru lideri pe care i-a intalnit, inclusiv de Klaus Iohannis, i-au respins sugestiile

Fara Autor | 11.06.2015

Pe aceeași temă

Premierul britanic David Cameron a suferit joi cea mai dură înfrângere în tentativa sa de a iniția o reformă a Uniunii Europene, intențiile sale fiind respinse de cei patru lideri ai statelor europene cu care s-a întâlnit, scrie publicația Daily Mail, preluată de Agerpres.

 

Cameron s-a întâlnit, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană-Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (UE-CELAC) cu liderii mai multor țări membre, în cadrul ofensivei sale diplomatice în vederea renegocierii apartenenței Marii Britanii la UE.

 

Însă runda de diplomație intensivă s-a transformat într-o serie umilitoare de pași înapoi, întrucât fiecare dintre cei patru lideri cu care David Cameron a avut joi întrevederi bilaterale i-a respins propunerile, notează Daily Mail, citat de Agerpres.

 

Astfel, într-o întâlnire avută joi dimineață, premierul belgian Charles Michel a declarat că planul de interzicere pentru patru ani a accesului imigranților la ajutoarele sociale este un start greșit și i-a transmis șefului guvernului britanic faptul că renegocierea (tratatelor UE) ''nu va fi ușoară''.

 

Măsura de reducere a beneficiilor sociale, despre care David Cameron a spus că este “o cerință absolută” pentru a menține Marea Britanie în interiorul Uniunii Europene, a fost respinsă și de președintele român Klaus Iohannis. Șeful statului român le-a declarat reporterilor după întâlnirea cu Cameron că se va opune unei astfel de măsuri.

 

Întrebat dacă ar dori ca cetățenii români ce merg în Marea Britanie să fie tratați diferit față de cetățenii britanici în materie de eligibilitate pentru ajutoare sociale, el a răspuns: ''Ei bine, evident nu, pentru că interesul meu suprem este ca românii să fie tratați drept cetățeni europeni oriunde în Uniunea Europeană'', a declarat Iohannis, citat de Agerpres.

 

Totuși, David Cameron s-a simțit oarecum consolat după ce Klaus Iohannis a declarat că imigranții care urmăresc doar beneficiile sociale fără a avea intenția de a-și găsi un loc de muncă constituie o ''problemă majoră''.

 

Mai mult, după întâlnirile avute cu premierul britanic, omologii săi finlandez Juha Sipila și spaniol Mariano Rajoy au declarat că nu vor lua în considerare schimbarea tratatelor UE, în ciuda faptului că David Cameron consideră esențial acest lucru.

 

Sipila a declarat că nu este ''dornic'' să intre într-un ''carusel'' al negocierilor pentru schimbarea tratatelor UE. Purtătorul său de cuvânt a adăugat că premierul finlandez speră să fie găsită o altă metodă pentru modificarea regulilor UE, care să nu presupună elaborarea principalelor texte juridice, întrucât astfel s-ar deschide o 'cutie a Pandorei' ce ar avea ca rezultat formularea de cereri similare și din partea altor state membre.

 

Diplomați spanioli au spus că premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că și Madridul se opune schimbării tratatelor UE, transmițându-i șefului guvernului britanic că această modificare ''nu poate fi făcută''.

 

Downing Street 10 speră că renegocierea statutului Marii Britanii de membră a UE ar putea fi încheiată în jurul datei Crăciunului, deschizând astfel calea pentru un posibil referendum în primăvara anului viitor. Totuși, David Cameron trebuie să obțină acordul tuturor celorlalte 27 de state membre față de propunerile sale, adaugă ziarul citat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22