Dan Şova: Contractul cu Bechtel a fost desecretizat, documentele vor fi publicate până la sfirsitul lunii

Fara Autor | 15.07.2013

Pe aceeași temă

Ordinul de desecretizare a contractului încheiat de autorităţile române cu compania americană Bechtel a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele câteva mii de pagini ale documentului ar putea fi publicate pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) până la sfârşitul lunii iulie, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

"Contractul cu Bechtel s-a desecretizat. Acum zece zile s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de desecretizare. Acum se fac scan-uri după documente. Sunt câteva mii de pagini şi vor fi puse pe site-ul DPIIS. Nu ştiu când va avea loc, dar mai repede de 30 iulie", a spus Şova.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a participat, luni, la seminarul ''Consultarea autorităţilor publice locale pe tema proiectului de lege privind parteneriatul public-privat'.

Evenimentul a avut ca scop promovarea mecanismului economic al parteneriatului public-privat, oferind participanţilor o platformă de comunicare şi schimb de informaţii de specialitate cu privire la avantajele şi riscurile financiare în proiectele de parteneriat public-privat, prezentarea proiectelor de investiţii derulate prin PPP şi a oportunităţilor parteneriatului public-privat.

La consultare au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

sursa:agerpres.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22