Pe aceeași temă
Codurile penal și de procedură penală nu pot fi modificate prin ordonanță de urgență, deoarece nu se pot da ordonanțe de urgență în domeniul juridic care afectează sau pot afecta drepturile și libertățile individuale ale omului, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova, aflat în județul Călărași, informeaza Agerpres.
Potrivit acestuia, noutatea pe care o aduce Codul penal este ca, în momentul în care se solicită interceptarea, să fie prezentate probe sau date rezonabile din care să rezulte necesitatea recurgerii la această metodă.
"Ceea ce introduce nou Codul penal — și este o prevedere absolut europeană și normală — este că atunci când ceri ascultarea să prezinți probe sau date rezonabile — spune Codul—, din care să rezulte că este necesară și aplicarea acestei metode. Vreau să nu uităm niciun moment că ascultările interferează cu trei drepturi fundamentale ale omului reglementate în Constituție la 26 și 28 (articole — n. r.) — mă refer la viața familială intimă și privată și la secretul corespondenței. Deci, nici n-am putea da o ordonanță de urgență, cum spune domnul Băsescu. Să-i spună constituționaliștii și domniei sale că nu se pot da ordonanțe de urgență în domeniul juridic care afectează sau pot afecta drepturile și libertățile individuale ale omului. Deci, astea sunt povești", a spus Șova.Ministrul a atras atenția că, încă din 2009, judecătorii constituționali au stabilit că nu se pot face ascultări decât în timpul urmăririi penale și a ținut să sublinieze că actualul Cod penal este unul modern și european.
"Pot să vă spun că acest Cod penal este nu numai un cod modern și european, dar, de când a fost adoptat, din 2009 și până astăzi, au fost opt rapoarte MCV. În niciun raport MCV nu s-a ridicat o astfel de problemă. Mai mult decât atât, dacă noi am adopta ceea ce ne spune domnul Băsescu acolo, am adopta o normă neconstituțională. Există decizia 962/2009 — am înțeles că dânsul nu are penaliști la Cotroceni, dar înțeleg că are constituționaliști. Cam slăbuți. Dacă pun dânșii mâna și citesc decizia 962/2009, or să afle că judecătorii constituționali au stabilit, încă din 2009, că nu se pot face ascultări decât în timpul urmăririi penale. Nu se pot face înainte de urmărirea penală, deci este o discuție...", a arătat el.
Dan Șova a explicat că există urmăriri penale in rem, cu privire la faptă, adică atunci când se descoperă un caz de trafic de droguri se declanșează ascultarea tuturor celor implicați.
"Există urmăriri penale in rem, cu privire la faptă, adică descoperi că se face trafic de droguri și atunci declanșezi ascultarea pe toți, începi urmărirea penală și declanșezi ascultarea pe toți potențialii... Deci, nu este așa cum prezintă domnul Băsescu, ca la grădiniță: că îl chem pe ăla și îi spun 'Vezi că începe urmărirea penală, te și ascultăm' și acela nu mai vorbește la telefon. Ca să nu mai vorbim de un lucru: nu se fac condamnări pe ascultări. Nu există nicio condamnare făcută pe ascultări. Toate condamnările sunt pe probe", a subliniat ministrul.
În privința corupției, Șova a precizat că toate condamnările se fac pe bază de documente, nu pe ascultări.
"Toate condamnările sunt pe documente, iar aici discutăm despre corupție, pentru că nu se pune problema la ce a spus domnul Băsescu cu traficul de persoane, cu traficul de stupefiante, pentru că acolo urmărirea penală se declanșează in rem, adică pe faptă, și atunci îi pot asculta pe toți fără să-i anunțe înainte. Atunci când este vorba despre corupție, trebuie să semnezi contracte, să semnezi documente, să dai facturi, să circule bani, că nu poți să condamni pe cineva doar pe ce vorbește la telefon, trebuie să fim serioși!", a adăugat șeful Marilor Proiecte.
Aspectele ridicate de CSM referitor la aplicarea codurilor, a menținut Șova, țin de organizare, de personal, de modul de funcționare.
"Am văzut că domnul Băsescu este preocupat doar de ascultări și m-am tot gândit bine și am spus că mai bine domnul Băsescu face o listă cu cei câțiva pe care vrea să ne asculte și, decât să modifice un cod modern, european, care trebuie să se aplice unei țări întregi, eu zic că este mai bine să facă o listă, ne dăm acceptul să ne asculte pe noi fără mandat, fără nimic și e totul rezolvat, ca să încheiem discuțiile", a spus Șova.
De asemenea, el a ținut să remarce că, pe principiul separației puterilor în stat, președintele Traian Băsescu nu poate da indicații Guvernului.
"Pe principiul separației puterilor în stat, domnul Băsescu nu poate da indicații Guvernului, că nu e Guvernul condus de Boc. Este Guvernul USL-ului ăsta. Deci, dânsul nu poate da niciun fel de indicații. (...) Repet: cel mai important este că domnul Băsescu nu poate da indicații Guvernului. A dat indicații guvernului Boc și ați văzut ce a ieșit", a mai spus ministrul Dan Șova.