Dan Șova: Statul va plăti lunar constructorului autostrăzii Comarnic-Brașov maximum 52.000 de euro/kilometru, din 2017

D.g. | 16.01.2014

Pe aceeași temă

Plafonul maxim stabilit pentru rata pe care statul român ar urma să o achite constructorului tronsonului Comarnic-Brașov începând cu anul 2017 este de 52.000 de euro pentru fiecare kilometru de autostradă, respectiv 3,12 milioane de euro, a afirmat, joi, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova, într-o conferință de presă, informeaza Agerpres.

"Este foarte greu de apreciat în momentul ăsta, pentru că acel 'financial closing' nu este finalizat. Evaluarea noastră arată că vom plăti (din 2017 — n.r.) 52.000 de euro pe lună pentru fiecare kilometru. Înmulțiți cu 60 (kilometri — n.r.) Aceasta este suma maximă, iar ca să ajungi să și plătească cineva suma maximă trebuie să o justifici. Trebuie să arăți lucrările pe care le-ai făcut, întreținerea', a explicat Șova.

Acesta a adăugat că suma încasată din taxa de exploatare a autostrăzii va fi utilizată la plata ratelor către constructorul tronsonului.

"Taxele vor intra în bugetul de stat, la Trezorerie. Din acestea vom achita acești 52.000 de euro pe lună/kilometru. Nivelul taxei va fi întotdeauna la latitudinea Guvernului. Probabil că orice Guvern care va fi va stabili în proiecția bugetară valoarea taxei pe Comarnic-Brașov. Noi, în acest moment, am stabilit că de la Comarnic la Centura Brașovului se vor plăti 5,7 lei plus TVA', a declarat ministrul delegat.

Conform premierului Victor Ponta, finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov va avea loc până în anul 2017, cel târziu, iar costurile estimate se vor ridica la valoarea de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 28 de milioane de euro pentru fiecare kilometru.

În Memorandumul semnat de autoritățile române cu reprezentanții consorțiului Vistrada Nord, câștigător al licitației pentru lucrările la tronsonul Comarnic-Brașov, se prevede ca semnarea contractului să aibă loc până de Paște, respectiv 20 aprilie, iar lucrările să demareze până la finele lunii aprilie.

Primul ministru a menționat, totodată, că tariful de utilizare a autostrăzii va fi stabilit de statul român, acesta fiind estimat la 5,7 lei plus TVA pentru cei 60 de kilometri dintre Comarnic și Brașov.

"În acest moment, se derulează negocieri pentru finanțarea proiectului cu băncile comerciale (...) Este unul dintre proiectele de infrastructură esențiale pentru dezvoltarea economică a României, pentru dezvoltarea turistică a regiunii și capacitatea noastră de avea o infrastructură la nivel european. Este primul proiect în concesiune pe care România încearcă să-l deruleze și, de aceea, trebuie să fie un proiect de succes. Din acest punct de vedere, s-a lucrat de foarte mult timp cu experți internaționali, cu experții BERD, BEI, Eurostat', a spus premierul.

Joi, reprezentanții consorțiului Vistrada Nord, compus din companiile Vinci, Strabag și Aktor, au parafat cu autoritățile române un Memoradum privind finalizarea calendarului și a restului măsurilor în ceea ce privește atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice referitor la proiectarea, construirea, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii București — Brașov, tronsonul Comarnic — Brașov.

În data de 19 decembrie 2013, s-a finalizat selecția viitorului concesionar al autostrăzii Comarnic—Brașov, acesta fiind un consorțiu format din firme din Italia, Austria și Grecia, respectiv Vinci — Strabag — Aktor.

Ofertele în vederea atribuirii "Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii București — Brașov, tronsonul Comarnic — Brașov, km 110+600 — km 168+600" au fost depuse de Asocierea Vistrada Nord (Vinci/Franta), Strabag/Austria și Aktor/Grecia) și Asocierea Impregilo SpA/Salini din Italia, potrivit Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.

Tronsonul de autostradă va fi operat și întreținut de concesionar, iar perioada de garanție este inclusă în durata contractului de concesiune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22