Dan Adamescu rămâne în AREST - ICCJ

D.g. | 11.06.2014

Pe aceeași temă

Omul de afaceri Dan Adamescu rămâne în arest preventiv după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au respins miercuri contestația. Decizia este definitivă, informeaza Agerpres.

Dan Adamescu a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii luată pe 6 iunie de Curtea de Apel București, el fiind acuzat de procurorii DNA de două infracțiuni de luare de mită.

 

CITITI SI: INTERCEPTARI.Miliardarul Dan ADAMESCU, arestat preventiv pentru 30 de zile, a incercat sa CUMPERE MARTORII. Vezi motivarea judecatorilor

 

Potrivit DNA, în decembrie 2013, Dan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro și 5.000 euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența de la Tribunalul București — Secția VII Civilă, pentru ca în schimb magistrații să dispună în dosare privind procedura insolvenței soluții favorabile unora dintre societățile la care era acționar.

"Sumele de bani au fost remise de către Adamescu unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societățile din grup, prin virament bancar. Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Dan Adamescu a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru 'servicii juridice'. Ulterior avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal și în aceeași zi banii au ajuns în contul soției intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior din contul soției suma de bani", susțin procurorii.

DNA mai declară că intermediarul, practician în insolvență, a remis suma de 15.000 euro judecătorului Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenței SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, și anume în luna decembrie 2013.

"În același context, intermediarul a remis suma de 5.000 euro judecătoarei Rovența, în vederea pronunțării unei soluții favorabile, respectiv în sensul respingerii contestațiilor celorlalți creditori, soluția având ca efect imediat și desemnarea unui alt lichidator judiciar 'agreat'", au mai reținut anchetatorii.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22