Pe aceeași temă
Întrebat ce are să-i reproșeze președintelui Klaus Iohannis, candidatul USR PLUS a declarat că ”România are nevoie de un președinte full timp, prezent în viața societății”, a declarat Dan Barna în fața Biroului Electoral Central, la depunerea candidaturii sale la președinția României.
”Iohannis și PNL ne spun constant că mai bine nu se poate. Eu spun în egală măsură că președintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele când casa a luat foc și se prăbușea. Eu cred că dacă era un gospodar mai atent și mai diligent poate nu ajungeam să luăm foc de atâtea ori în ultimii ani", a spus Barna.
"România are nevoie de o schimbare. Primul pas au fost europarlamentarele, urmează prezidențialele, parlamentarele și localele. Timp de 30 de ani ne-am obișnuit să acceptăm puțin de la clasapolitică. Românii pot și merită să fie fericiți aici în România. În acest moment nu mai putem să ne învârtim în jurul cozii așa cum ne-am obișnuit în 30 de ani. Este nevoie de alegeri anticipate”, a spus Dan Barna, înainte de a intra în sediul BEC.
El a spus că românii nu se mai pot baza pe vechea clasă politică: "O întreb pe doamnă Dăncilă unde este acea creștere economică despre care vorbește continuu pentru că românii nu o simt. În realitate, nu ne mai putem baza pe vechea clasă politică. Eu fac parte dintr-o generație care vrea, poate și va face reformarea României și însănătoșirea acestei țări. (...) În care țară din lume pe creștere economică populația pleacă din țara? Nicăieri. Avem o guvernare care nu mai are niciun pic de încredere. Schimbarea trebuie să o facem astăzi, acum. Nu ne mai permitem să pierdem încă un milion de oameni în următorii cinci ani”.
Întrebat dacă o schimbare înseamnă și depunerea moțiunii de cenzură, prezidențiabilul USR-PLUS a răspuns: "Astăzi discutăm despre alegerile prezidențiale. În zilele următoare continăm discuțiile pe celelalte subiecte. Evident, moțiunea e primul pas spre anticipate. Vedem că există ezitări în diverse colturi ale clasei politice. Nu trebuie să mai avem nicio ezitare".
El a susținut că atu-ul pe care îl are în această competiție este "energia de a reprezenta noua generație care vrea să se implice în salvarea României", iar "România are nevoie de un președinte full-time, un pesedinte prezent în fiecare zi".
Dan Barna s-a declarat convins că va ajunge în turul al doilea și va fi următorul președinte al României. "Vechea clasă politică, președintele Iohannis și PNL ne spun că mai bine nu se poate. Noi spunem că se poate".
Prezidențiabilul USR-PLUS Dan Barna și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidențiale după ce a strâns 400.000 de semnături.
”Depunem azi aproape 400.000 de semnături. România are nevoie de o schimbare, lucrul acesta s-a văzut clar la alegerile europarlamentare (…) Este momentul să avem obiective importante și să ne ținem de ele. Este momentul să însănătoșim România. Românii merită și pot să fie fericiți aici, în România. Este nevoie de anticipate într-un timp cât mai scurt pentru a ne întoarce la popor. Nu mai putem să ne bazăm pe vechea clasă politică. Timp de 30 de ani și-a irosit șansele, și-a bătut joc de România. Nu mai putem să ridicăm din umeri când jumătate din tineri pleacă din România. Schimbarea trebuie să o facem acum, nu peste 5, nu peste 10 ani”, a mai spus Dan Barna.
Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central este duminică, 22 septembrie, ora 24:00.
Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.
Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie.
Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.