Dan Grigore si-a dat demisia din CNA ca urmare a insultelor pe care i le-a adus Crin Antonescu. Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur și simplu terorism mediatic.

Fara Autor | 08.03.2012

Pe aceeași temă

Dan Grigore si-a anuntat demisia din Consiliul National al Audiovizualului printr-o scrisoare deschisa. Cunoscutul pianist sustine ca s-a saturat sa fie "denigrat si calomniat in seriale intregi TV", iar CNA este o institutie obligata sa lucreze intr-un climat de "lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii". Picatura care a umplut paharul a fost insulta venita din partea liderului PNL, Crin Antonescu, care l-a acuzat ca nu are "onoare". Antonescu a refuzat sa-si retraga afirmatiile, iar Antena 3 a continuat campania de insulte. In scrisoarea deschisa, Dan Grigore spune ca prevede "o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracțiune în ochii celor prea mulți care cred că ”scopul scuză mijloacele. Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos".


 

“În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat și calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost amenințat eu și familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranța că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu”, spune Dan Grigore în scrisoarea de demisie, preluata de paginademedia.

"Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public", isi justifica Dan Grigore demisia.

Dan Grigore condamna nivelul incredibil de jos la care au ajuns unele posturi TV, pe care le acuza ca practica "violenta, dezinformarea, santajul si calomnia".

“Limbajul agramat și stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale nerușinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violență, șantajul, calomnia și amenințarea, terfelirea valorilor culturale, senzaționalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă, sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV și care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată'', sustine Dan Grigore.

 

Cititi maI jos textul integral al scrisorii.

CNA a pierdut lupta cu televiziunile

Intr-un interviu acordat Evenimentului zilei, Dan Grigore sustine ca nu ii place intorsatura pe care au luat-o lucrurile la CNA, spunind ca s-a saturat "sa mai fie un sac de box".

"În afară de afirmaţiile lui Crin Antonescu şi vehemenţa nejustificată la adresa mea vreau să vă mai spun că s-a umplut paharul. Nu vreau şi nu-mi place să fiu un sac de box. Aşa se întâmplă şi se va întâmpla din ce în ce mai mult cu membrii CNA în cursul acestui an electoral. Nu-mi plac multe acolo şi nu-mi place întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Eu m-am dus la CNA să fac ceva bun. Şi simt că nu se mai poate".

Rolul CNA, arata Dan Grigore in interviul pentru EVZ, nu este doar acela de a da amenzi, ci si de a "proteja societatea de manifestari nocive, de a gasi modalitatile cele mai eficiente de promova valorile culturale reale"

"Aş vrea să precizez că rolul CNA este unul mult mai complex decât cel de a da amenzi. Acest Consiliu ar trebui să protejeze societatea noastră de manifestări nocive, dar în primul rând să găsească modalităţile cele mai eficiente de a promova valori culturale reale. În fapt, lucrurile au degenerat. După ce OTV-ul ne-a bălăcărit ani de zile, a venit acum Antena 3 care acţionează mult mai nociv. Ei refuză să se supună sancţiunilor şi răstălmăcesc sistematic temeiurile acestora".

Dan Grigore a fost numit membru CNA in perioada in care PNL era condus de Valeriu Stoica, pentru al doilea mandat fiind numit din partea guvernului Tariceanu.

"A fost ideea lui Florin Gabriel Mărculescu, un regretat ziarist de la "România liberă", bun prieten cu mine. El şi cu Gabriela Stoica, soţia lui şi consiliera lui Radu Vasile, m-au convins să fac acest pas. PNL, vremea când era condus de Valeriu Stoica, pentru primul mandat. Pentru al doilea, propunerea a venit tot de la PNL, condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu", spune Dan Grigore.

 

Insultele lui Antonescu

Dan Grigore a anuntat in sedinta de marti ca-si va da demisia din CNA daca Crin Antonescu nu isi cere, pana joi, scuze pentru afirmatiile facute la adresa lui intr-o emisiune de la Antena 3. Era cea de-a treia sedinta in care CNA amina luarea unei decizii in ce priveste emsiunea in care Mihai Gadea l-a insultat pe presedintele CNAS, Lucian Duta, numindu-l "dobitoc"si "nesimtit".

Dan Grigore a indicat editia din 1 martie a emisiunii realizate de Mihai Gadea, aratand ca in cadrul acesteia "domnul Crin Antonescu a spus ca nu am onoare".
 
"In ziua de 1 martie am primit, prin intermediul emisiunii "Sinteza zilei" a dlui Mihai Gadea de la Antena 3, secretii encomiastice. Adica niste laude la adresa artei mele muzicale, laude proliferate de domnul director (al Antena 3 - n.r.) insusi. Alaturi de aceste laude, domnia sa si-a manifestat stupefactia ca eu, monarhist, nu raspund comandamentelor acestei institutii publice si, iata, tin cu Basescu.
 
Si l-a intrebat pe dl Crin Antonescu ce parere are. Dl Crin Antonescu a spus ca nu am onoare. Daca dl Crin Antonescu era un simplu politician, intelegeam, sunt politicieni care mai scapa haturile. Dl Antonescu nu e un simplu politician, e presedintele unui partid al opozitiei si copresedintele unei coalitii politice. Daca domnia sa se impiedica de un ciot, adica de mine, ii propun un schimb reciproc avantajos. Daca pana la sedinta urmatoare nu prolifereaza scuzele de rigoare sau ceva echivalent, eu, joi, imi voi da demisia din CNA"
, a declarat Dan Grigore.


Antonescu: Nu-mi retrag afirmatiile. Demisia lui Dan Grigore e exclusiv treaba sa

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Mediafax că eventuala demisie a membrului CNA Dan Grigore este exclusiv treaba acestuia, el precizând că nu-şi retrage afirmaţiile făcute la adresa acestuia, dimpotrivă, le susţine şi nu are pentru ce să-şi ceară scuze.

"Nu am pentru ce să-mi cer scuze. Toate afirmaţiile pe care le-am făcut sunt afirmaţii pe care le susţin în continuare, iar eventuala demisie a domnul Dan Grigore este exclusiv treaba domniei sale. Nu văd ce afirmaţie făcută de mine la Antena 3 ar putea fi pusă în discuţie şi în orice caz nu-mi retrag niciuna şi nu am pentru ce să-mi cer scuze", a declarat Antonescu.


Textul integral al scrisorii de demisie:

Stimate Domnule Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului,

Vă rog să primiți demisia mea din funcția de membru al CNA, cu începere de astăzi  8 martie a.c. pentru următoarele motive :

Am acceptat să fac parte din CNA numai pentru că aceia care m-au propus mi-au confirmat că reprezint pentru ei o garanție solidă de probitate morală și profesională.

Cred cu tărie că o societate în care legea nu e respectată, e sortită eșecului. Țările civilizate în care tot mai mulți români aleg să trăiască, au ajuns acolo unde sunt în primul rând pentru că oamenii respectă regulile pe care singuri și le impun, pentru că sunt corecți, își respectă cuvântul dat, își fac treaba cu seriozitate.

Legile sunt făcute de noi și dacă vedem că sunt proaste trebuie să cerem să fie schimbate, nu să lucrăm pe dedesubt.

În timpul celor două mandate la CNA am respectat legea deși nu e cea mai bună posibil, drept pentru care am și propus, alături de câțiva colegi, schimbarea ei. Nu ne-a reușit decât în mică parte deocamdată. E loc destul pentru mai bine iar piața audiovizualului confirmă acum că toate propunerile noastre erau corecte.

Am respectat legea fără să țin cont de interesele de partid sau de grup care se ghiceau de multe ori în spatele faptelor pe care trebuia să le cântărim.

Am apărat de multe ori oameni pe care nu i-aș fi salutat niciodată doar pentru că eu cred că orice om are drepturi care trebuie respectate indiferent dacă eu îl simpatizez sau nu, dacă sunt sau nu de acord cu partidul din care face parte sau dacă lucrează la o televiziune la care nu m-aș uita vreodată dacă n-aș fi membru CNA.

În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat și calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost amenințat eu și familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranța că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu, am fost târât în procese nedrepte fără vreo bază reală, am fost acuzat de fapte abominabile, sunt urmărit și hăituit pentru că îmi fac datoria cu conștiinciozitate și pentru că nu răspund nici unui fel de presiune.

Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur și simplu terorism. Terorism mediatic.

În numele libertății și democrației, în numele slujirii opoziției, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câștigate cu sânge în decembrie ’89.

Limbajul agramat și stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale nerușinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violență, șantajul, calomnia și amenințarea, terfelirea valorilor culturale, senzaționalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă, sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV și care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată.

Ceea ce fac eu în acest Consiliu al Audiovizualului a fost și este atacat permanent cu arme măsluite, de către aceleași televiziuni, în încercarea de a-mi distruge credibilitatea.

Acuzația că aș fi trădat idealurile monarhiste și pe Rege și că l-aș susține pe Băsescu am demontat-o cu vehemență de multă vreme dar acum directorul unei televiziuni   m-a lovit din nou sub centură prefăcându-se (sau chiar fiind ?!) neinformat iar actualul președinte PNL, în legătură cu aceeași enormitate, m-a acuzat de lipsă de onoare. O afirmație venită din partea unui oficial, pe care eu nu o pot lăsa nesancționată. Și mi s-a mai reproșat voalat că nu sunt omul celor care ”m-au trimis în CNA”. E adevărat : n-am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată “omul cuiva” deși în România se cam obișnuiește.

Asta a fost doar picătura care a umplut paharul :

Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public;

-       pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură și amenințări;

-        pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert și al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni;

-        pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracțiune în ochii celor prea mulți care cred că ”scopul scuză mijloacele”.  Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos.

    Dan Grigore, 8 martie 2012

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22