Pe aceeași temă
Consilierul prezidențial Dan Mihalache a declarat la Antena 3, sâmbătă seara, că ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor de top a fost inițiată și scrisă de Victor Ponta, cel care a negat apoi că ar fi fost de acord cu ea și acuza o înțelegere între Gabriel Oprea (înlocuitorul său în perioada cât premierul s-a aflat în Turcia) și președintele Klaus Iohannis.
Dovadă că Ponta a fost implicat profund stau și grilele trimise la Palatul Cotroceni, care sunt semnate de Victor Ponta, a dezvăluit Dan Mihalache.
"Tema majorării indemnizaţiilor demnitarilor e una veche, e una la care domnul Victor Ponta a subscris şi a iniţiat-o, e o discuţie care datează de la începutul acestui an şi n-aş vrea sa fiu pus în situaţia penibilă să furnizez e-mail-urile pe care domnia-sa mi le-a dat personal, cu grilele privind salarizarea demnitarilor şi entuziasmul pe care îl avea la momentul respectiv", a mai spus Mihalache, la Antena 3.
Cât despre confuzia creată de o afirmație făcută de el săptămâna trecută, pe acest subiect, Mihalache a explicat la Antena 3: “Mai nou, Victor Ponta, după operaţia de genunchi din Turcia, confundă termenii. Eu am fost întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis a cerut adoptarea ordonanţei şi am spus că nu. (…) Incorectă mi se pare conduita de acum a lui Victor Ponta care neagă că această idee a pornit de la el. Nu-mi place ipocrizia şi minciuna. Eu cred că preşedintele a fost constant în susţinerea punctului său de vedere”.
Reamintim că premierul Victor Ponta susținea vineri că nu a fost de acord cu ordonanța de creștere a salariilor demnitarilor, ea fiind rodul colaborării dintre președintele Klaus Iohannis și premierul interimar Gabriel Oprea. Liderul UNPR l-a contrazis însă, spunând că premierul a fost cel cu ideea.
Vicepremierul sustine ca proiectul in cauza a fost creat cu ceva timp in urma, iar “ideea a apartinut Guvernului si lui Victor Ponta”. Liderul UNPR a mai precizat ca Ponta si Iohannis “s-au pus de acord in principiu”, insa premierul avea rezerve ca seful statului va sustine Ordonanta, potrivit Mediafax.