Pe aceeași temă
Cu puțin înainte să susțină acest neadevăr, Nica i-a acuzat pe cei care critică ofensiva PSD împotriva corupției că sunt victime ale unor campanii de fake news.
Potrivit statisticilor, rata achitărilor în dosarele de corupție trimise în judecată de DNA este de aproximativ 10%.
Europarlamentarul polonez Krzysztof Hetman (PPE) l-a întrebat pe Dan Nica cum se face că Guvernul de la București luptă împotriva celor care luptă cu corupția.
”Sunt din ce în ce mai surprins de această dezbatere. Am văzut cum grupul social-democrat îi aplaudă pe extremiști, când extremiștii apără corupția în România. Întrebare pe care vreau să o pun este: Nu vă îngrijorează faptul că aveți un Guvern care nu luptă suficient cu corupția, ci se luptă cu cei care se luptă cu corupția?”, a întrebat Hetman, citat de G4Media.ro.
Replica lui Nica:
”Acest lucru face parte din ceea ce înseamnă campania de fake news. V-a spus cineva că în ultimii 5 ani toți cei care, 98% dintre cei trimiși chipurile pentru dosare de corupție în instanțe au fost achitați? Vi s-a spus că toți acești oameni care chipurile au fost raportați și către Comisia Europeană au fost declarați nevinovați doar în aceste șase luni peste 200 de achitări din partea DNA? Anticorupția înseamnă pentru noi ca cel vinovat să plătească și cel nevinovat să nu plătească. Injustiție pentru unul înseamnă injustiție pentru toată lumea. Asta este deviza noastră.”