Dan Păsat, fostul deputat PDL, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj

Fara Autor | 10.04.2013

Pe aceeași temă

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj. Decizia este DEFINITIVA.

 

 

Sentinţa pronunţată astăzi este pe fond, astfel că fostul deputat nu intră în inchisoare, el având posibilitatea să facă recurs.

Dan Păsat, care acum nu mai este deputat, a fost acuzat de DNA de şantaj cu violenţă. Potrivit probelor din dosar, Păsat ar fi exercitat presiuni asupra patronilor unor firme să îi cedeze sume de bani sau lucrări pe bani publici. În stenogramele dosarului sunt prinse conversaţii clare în care Păsat îi ameninţa pe patronii unei companii de construcţii. Pe 9 noiembrie 2010, procurorii au cerut încuviinţarea arestării lui Dan Păsat, iar pe 8 februarie 2011, Camera Deputaţilor a respins cererea. Şi acest caz a fost subliniat în raportul Comisiei Europene din 2011, la capitolul imixtiunilor Parlamentului in treburile Justitiei.

In februarie 2011, Romania Libera dezvaluia actiunile penale ale deputatului PDL. Potrivit RL, Dan Pasat , in anul 2007, folosindu-se de calitatea sa de atunci local de sef PNL , partid aflat la putere, a obţinut, prin presiuni şi ameninţări asupra unor primari din judeţul Giurgiu, contracte şi bani pentru firma la care este acţionar. Când primarii nu i-au executat dorinţele, Păsat a asmuţit Garda Financiară pe afacerile rudelor acestora.

CINE ESTE DAN PĂSAT

Dan Păsat a fost poliţist până în anul 2000, când a intrat în afaceri imobiliare şi în politică. Iniţial, a fost membru PD; în 2005 a trecut la PNL, unde a urcat în ierarhie, de la consilier local în Giurgiu până la funcţia de subprefect şi apoi de deputat (2009). În 2010, Dan Păsat s-a întors în PDL," pentru a-şi proteja afacerile de mâna justiţiei", după cum spun peneliştii din Giurgiu.

Cât timp a fost consilier local şi subprefect susţinut de PNL, Dan Păsat, atât prin firmele la care era acţionar sau asociat, cât şi prin firme-paravan, a obţinut contracte de la primăriile giurgiuvene în special în domeniul construcţiilor (baze sportive, reparaţii sedii primării, amenajări parcuri) sau contracte de aducţiune de apă potabilă.

MOD DE OPERARE

Potrivit probelor din dosarul penal, începând cu anul 2007, în calitatea sa de lider local PNL, Dan Păsat a făcut presiuni asupra unor primari pentru ca aceştia să încheie contracte pentru aducţiuni de apă sau construcţii atât cu firma-paravan SC Agro Clas SRl, cât şi cu firma SC Prod Invest SRL la care era asociat. După ce societatea-paravan „recomandată" obţinea contractul, o parte din lucrări ajungeau, prin subcontractări, tot la SC Prod Invest SRL, unde asociat este Dan Păsat. Neînţelegerile dintre Agro Clas şi deputatul pedelist au pornit de la bani: Păsat voia ca toţi banii, obţinuţi cu „prioritate" (adică prin intervenţii la primari), să ajungă la firma sa (Prod Invest). La început, Agro Clas a plătit partea de bani cuvenită firmei lui Păsat. După 2009, când Păsat a ajuns deputat, acesta a vrut să acapareze contractele în întregime. După ce au fost ameninţaţi cu moartea, patronii firmei-paravan au făcut plângere la DNA. Procurorii au făcut înregistrări, au adunat documente şi l-au pus pe Păsat sub învinuire pentru 10 fapte de corupţie.

„AM FOST SUNAT DE PĂSAT"

În comuna Vărăşti Giurgiu, firma lui Păsat are în derulare două contracte: un contract pentru aducţiunea de apă (cedat sub presiune de firma paravan) şi unul pentru construirea bazei sportive. Primarul Vasile Preda spune că nu a fost ameninţat de Păsat. El recunoaşte însă că a fost sunat de mai multe ori de Dan Păsat pentru a face plăţile mai repede. „Când primeam devizele pentru plăţi mă suna să le fac, dar nu la modul imperativ. Eu sunt la al patrulea mandat cu PNL, la primele trei, am ieşit din partea PSD. Primul contract de aducţiune cu apă l-a câştigat la licitaţie Agro Clas, care i-a făcut lui Păsat contract de antrepriză. Apoi, Păsat şi Ionel Costin de la Agro Clas au venit la mine să mă anunţe că toată lucrarea va fi făcută de Păsat. Eu am fost de acord. Nu am ştiut că legea interzice asta" spune edilul. În declaraţia la DNA primarul nu a recunoscut că a primit telefoanele de la Păsat, motiv pentru care a fost învinuit pentru mărturie mincinoasă.

RĂZBUNARE

Şef local de Gardă Financiară, executantul ordinelor lui Păsat Primarul din Ogrezeni - Giurgiu, Jean Jipa, a refuzat să avizeze construcţiile de îngrădire a bălţii Hobaia, exploatată de Dan Păsat, Pentru a-l pedepsi, Păsat a trimis Garda Financiară Giurgiu să controleze firmele soţiei primarului. Pentru că a minţit la audieri, directorul Gărzii Financiare Giurgiu, Ionel Ghergheleci, a fost învinuit de procurori.

Sursa: romanialibera.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22