Dan Sova: Scopul meu este ca Victor Ponta să ajungă președintele României.Îmi pare rău că e campanie prezidențială, fiindcă nu aș fi plecat în ruptul capului de la Transporturi

D.g. | 24.06.2014

Pe aceeași temă

Vicepreședintele PSD Dan Șova se arata convins că premierul Victor Ponta va candida la alegerile prezidențiale din noiembrie și îl consideră "cea mai indicată persoană să conducă România în următorii zece ani".

Într-un interviu acordat marți AGERPRES, acesta afirmă că renunță la funcția de ministru al Transporturilor pentru a-l sprijini pe președintele PSD în campanie, adăugând că scopul său este ca Victor Ponta să ajungă președintele României.

''În ipoteza în care președintele Ponta își va manifesta intenția de a candida, și eu am convingerea că el va fi candidatul, nu cred că își va mai depune cineva candidatura ca să trebuiască să mai facem și o procedură internă. În acest moment, în PSD, toți ne dorim ca Victor Ponta să candideze și nu cred că cineva și-ar putea pune problema unei competiții reale cu premierul'', spune Șova, intr-un interviu pentru Agerpres.

El recunoaște că, dacă nu ar fi fost campanie prezidențială, nu ar fi plecat ''în ruptul capului'' de la Transporturi.

Activitatea mea în fruntea infrastructurii este una apreciată la cel mai înalt nivel de premierul Victor Ponta, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Dan Șova, dupa ce și-a anunțat intenția de a demisiona, pentru a se implica în campania prezidențială, informeaza Agerpres.

El a spus că a citit în presă toate supozițiile cu privire la posibila sa plecare din fruntea ministerului și a identificat patru elemente de discurs, două dintre acestea fiind "incompetența'' și "discuțiile în contradictoriu cu Fondul Monetar Internațional''.

"În ceea ce privește incompetența, vreau să știți că activitatea mea în fruntea infrastructurii, în general, pentru că vorbim și de mandatul la DPIIS și în fruntea Ministerului Transporturilor, este una apreciată la cel mai înalt nivel foarte bine de premierul Victor Ponta și, de altfel, chiar anecdotic, m-aș putea întreba cum să fie vorba despre incompetență când, în anul 2013, am absorbit fonduri europene cu 130 de milioane de euro mai mult decât în perioada 1 ianuarie 2007 — 31 decembrie 2012? În șase ani am absorbit 430 de milioane de euro, iar în 2013, într-un singur an, am absorbit 569 milioane de euro, făcând 148% absorbție fonduri europene. Cum poate fi vorba despre incompetență, când am reușit să facem strategia de absorbție a celor 3,2 miliarde de euro care erau să fie pierdute la finele lui 2013, aferente anilor 2007 — 2012, de incompetența miniștrilor anteriori și am făcut strategia de absorbție și am reușit să trecem prin Guvern memorandumurile privind strategia și pe autostrăzi și pe căi ferate și pe naval și pe aerian în aceste trei sau patru luni, câte au fost de mandat la Ministerul Transporturilor?'', a arătat ministrul.

Acesta a afirmat că a inaugurat 242 kilometri de autostradă în doi ani și a promovat proiecte noi de autostradă.

"Cum să fie vorba de incompetență, când am inaugurat 242 de kilometri de autostradă în doi ani? Cum să fie vorba de incompetență, când am promovat proiecte noi de autostradă și le recapitulez: Lugoj — Deva, loturile 2, 3, 4, Timișoara — Lugoj 2, Sebeș — Turda loturile 1, 2, 3, 4, Comarnic — Brașov, toate în 2013, cu licitații luate de la zero, încheiate și cu câștigători stabiliți. Mai mult decât a negociat vreodată CNADNR în toată istoria existenței lui", a subliniat Șova.

Șeful de la Transporturi a făcut referire și la contractele de deszăpezire, afirmând că, în ultimii doi ani, cheltuielile au scăzut cu 45%, iar licitațiile s-au desfășurat în mod legal.

"Cum să fie vorba despre incompetență când, în doi ani consecutivi, cât am fost responsabil cu deszăpezirea, am reușit să scădem cheltuielile față de ultimii doi ani de dinaintea mea, deci 2011, 2012, cu 45% în condiții de legalitate absolută pe care o demonstrează raportul de control al ANRMAP, la solicitarea noastră — cei de la CNADNR nu au primit nici măcar o amendă pentru cea mai mică ilegalitate posibilă — și când am declanșat în același timp și licitație pentru 107 utilaje de deszăpezire în lucru, de care de 10 ani la CNADNR doar se vorbește", a explicat acesta.

Dan Șova a mai menționat printre 'realizările' sale varianta finală a acordului de parteneriat referitor la Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), dar și la rezilierea contractului cu Bechtel.

"Cum poate fi vorba despre incompetență, când pentru prima oară în transporturi, în infrastructura rutieră, știm exact ce avem de făcut în următorii șase ani și când avem fondurile la dispoziție, când în Programul Operațional Infrastructură Mare, în varianta finală a acordului de parteneriat trimis la Bruxelles, avem 3,5 miliarde de euro pentru autostrăzi construite fonduri de coeziune pentru rețeaua principală și încă 1,6 miliarde de euro pentru autostrăzile construite în rețeaua secundară — mă refer la Sibiu — Brașov și Brașov — Bacău? Cum poate fi vorba despre incompetență când am reușit să închidem cel mai păgubos contract, așa cum a fost modificat în 2006 de neinspirația lui Dobre și a celor care erau atunci la CNADNR — și mă refer la contractul Bechtel — și am reușit în cel mai scurt timp să relansăm autostrada Transilvania și ați văzut că deja avem la licitație și Suplacu de Barcău — Borș și Câmpia Turzii — Ogra — Târgu Mureș, care au făcut legătura cu coridorul 4 Sebeș — Turda. Am dat ordinul de începere la Gilău — Nădășel, am ridicat studiile de fezabilitate pentru Suplacu de Barcău — Nădășel în două tronsoane, de la Suplacu de Barcău la Mihăiești și de la Mihăiești la Nădășel. Toate acestea au fost făcute pentru a avea relansată și în construcție autostrada Transilvania", a detaliat Șova.

El a subliniat că, prin programul de autostrăzi pe care l-a lansat, în 2018, acestea vor uni toate provinciile României. De asemenea, a vorbit și despre acciza la carburant, cu ajutorul căreia, potrivit acestuia, s-a reușit obținerea de finanțare pentru autostrăzi și stimularea scăderii evaziunii fiscale la vânzarea de carburanți.

"Cum poate fi vorba despre incompetență, când oricine ar veni de acum încolo nu are decât a continua — de fapt nici nu-l mai poate opri — acest program și vom avea în 2018, când vom avea statul național unitar, în sfârșit provinciile legate prin autostrăzi — Transilvania de Țara Românească prin două Comarnic — Brașov și Sibiu — Pitești și de Moldova prin Brașov—Bacău. Cum poate fi vorba despre incompetență când despre o autostradă cum a fost Iași — Târgu Mureș doar s-a vorbit despre ea, dar noi suntem cei care am relansat-o? Cum poate fi vorba despre incompetență, când dacă reușim să găsim prin intermediul accizei, atât de mult contestate de unii dintre dvs., să găsim soluții și pentru acoperirea în mod concret a programului de autostrăzi și pentru stimularea scăderii evaziunii fiscale în ceea ce privește vânzarea de carburanți?", a arătat ministrul Transporturilor.
 

"Azi, cu patru luni înainte de alegerile prezidențiale, vreau să vă anunț intenția mea de a demisiona, de a mă retrage din fruntea Ministerului Transporturilor și din Guvernul României, singurul motiv al dorinței mele de a mă retrage fiind acela de a mă afla în prima linie a bătăliei electorale ce urmează pentru funcția de președinte al României. Cred că este o bătălie foarte importantă și asta dacă ne uităm numai la ultimii 10 ani de mandat dezastruos al domnului Traian Băsescu. Cred că aceste alegeri sunt decisive pentru cum va arăta România în următorii 10 ani. Vreau să vă spun că îmi pasă de direcția României și o să fac tot ce îmi stă în putință ca în aceste patru luni care urmează să reușim să aducem la Cotroceni un om tânăr, un camarad, un om care înțelege ce vor românii și care a demonstrat că are un proiect pentru România fundamental diferit de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Fac parte din generația de lideri social-democrați tineri, care au curajul să se opună până la capăt regimului Băsescu', a declarat Șova, într-o conferință de presă.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22