Dan VOICULESCU a dat în JUDECATA mai mulți jurnaliști. Printre acestia se numara Robert Turcescu, Dan Andronic și cativa ziariști de la Deutsche Welle

P.c. | 30.07.2014

Pe aceeași temă

Dan Voiculescu, în război cu presa. Fondatorul Intact a acționat în instanță mai mulți jurnaliști, printre care Robert Turcescu, Dan Andronic, dar și ziariști de la Deutsche Welle. Omul de afaceri a înaintat, prin casa de avocatură care îl reprezintă, trei dosare la Tribunalul București la data de 28 iulie. Toate trei au ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”, conform paginademedia.ro

 

Unul dintre dosare îi vizează pe jurnaliștii de la Evenimentul zilei. Astfel, potrivit site-ului Tribunalului București, pârâții sunt Editura Evenimentul și Capital, Dan Andronic (patronul companiei), Virgil Munteanu (administratorul societății) și jurnaliștii Ionel Stoica, Marian Pavalasc, Cătălin Antohe.

 

Într-un al dosar, depus tot pe 28 iulie, Voiculescu îl cheamă în instanță pe jurnalistul Robert Turcescu, de la B1 TV, care a făcut o serie de dezvăluiri la emisiunea sa, Sub semnul întrebării.

 

În cel de-al treilea dosar vizați sunt cei de Deutsche Welle, portalul de știri al radioteleviziunii din Germania, site care are și o variantă în limba română.
 

Voiculescu a anunțat încă de acum două săptămâni că intenționează să-i dea în judecată pe cei de la Deutsche Welle, pentru că au scris despre el un articol „urât și murdar”, potrivit fondatorului Intact.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22