Dan Voiculescu anunță continuarea la revocarea șefei DNA. Cine îi urmează lui Kovesi

Redactia | 10.07.2018

Dan Voiculescu s-a dezlănțuit după ce președintele Iohannis a semnat decretul de revocare a șefei DNA, spunând că Laura Codruța Kovesi se afla pe lista criminalilor care i-au furat din anii de viață. Au mai rămas patru!

SHARE 4

 

 

 

 

Dan Voiculescu, absent în ultimul timp din viața publică și cu comunicări mai rare și față de perioada sa de pușcăriaș, arată că nu este complet străin de cele se petrec pe scena politică, anunțând ce va urma.

 

„Urmează și criminalul șef, Băsescu. Lista criminalilor care au furat ani din viața unor oameni s-a mai redus cu unul. Mai sunt cel puțin patru care urmează. Aceasta este o primă etapă, urmează pedepsele cu adevărat meritate.”, anunță, pe blogul său, cel care a înființat USL (PNL+PSD) cu care a câștigat alegerile în 2012.

 

Posibil ca prima victimă a răzbunării sale să fi fost chiar judecătoarea care l-a condamnat, Camelia Bogdan, care a fost dată afară din sistemul juridic și umilită.

 

Următoarea țintă a reprezentat-o Kovesi, care iată că a fost și ea eliminată. După câte lasă să se înțeleagă, Voiculescu mai are pregătite și alte „surprize” pentru ea.

 

Marți, acesta a publicat o nouă postare, tot în atenția Laurei Codruța Kovesi, în care spune că aceasta va trebui să răspundă „în perioada imediat următoare (...) pentru presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect”.

 

„Procurorii DNA vor avea datoria să vă ancheteze așa cum l-au anchetat și pe Emilian Eva, până la 6 dimineața”, a scris acesta.

 

Și ca fapt divers, nici până acum nu au fost valorificate proprietățile de către stat în baza unor sentințe definitive ale instanțelor de judecată. Dar Dragnea îl asmute pe Teodorovici pe Iohannis ca să recupereze contravaloarea unor chirii, înainte de a se fi încheiat acțiunile din instanță.

 

Si la Voiculescu vorbim de recuperarea a unei pagube de 60 de milioane de euro.

 

 

 

 

Comentarii 4

freud - 07-11-2018

avertisment stil cosa noastra????????????????

Răspunde

Marius Nicolescu - 07-10-2018

Când citești despre un asemenea specimen, române, nu ți se face silă? În mod cert securiștii, dar și delatorii au infectat în acest popor morbul urii viscerale împotriva lucrurilor pe care acest popor le învățase de la strămoși. Ați remarcat cât venin a scos acest ucigaș al ambasadorului român la Viena, Marin Ceaușescu în acest mic articol? " Urmează și criminalul șef Basescu ". Cine este acest securist notoriu pentru a da sentințe? Cine? Poate sa-mi răspundă cineva la întrebare? El este doar un miliardar ce s-a realizat în urma crimei din Viena și a unor șarlatanii făcute față de niște bătrâni profesori de la Agronomie momiți cu 30 de arginți de zgârcitul și acum răzbunătorul securist. Cum îl mai ții, Doamne pe acest mostru înfiorător?

Răspunde

mike - 07-10-2018

Javra asta ne ameninta? Mai ramane sa puna mitraliera pe toti cei care protesteaza in strada impotriva coruptiei. Varanul asta puturos si corupt trebuia sa putrezeasca in parnaie, nu sa ameninte acum. Sa vezi ce pedepse o sa-si ia el...

Răspunde

emil - 07-10-2018

Domnul profesor seamana cu Al Capone in misiuni de piraterie.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22