Dan Voiculescu cere Tribunalului continuarea judecării sale în dosarul ICA

Fara Autor | 20.02.2013

Pe aceeași temă

Dan Voiculescu a cerut, miercuri, magistratului de la Tribunalul Bucureşti care soluţionează dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare să judece în continuare şi fapta care s-a prescris, precizând că mizează pe o achitare, relateaza MEDIAFAX.

 

Tribunalul Bucureşti a reluat miercuri, la primul termen după declinarea dosarului de la instanţa supremă, dezbaterile în dosarul în care Dan Voiculescu  şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare (ICA).

Dan Voiculescu a cerut instanţei să-l judece în continuare şi pentru fapta de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, chiar dacă aceasta s-a prescris.

"Cauza de la care a pornit procesul, şi anume că eu în calitate de preşedinte al unui partid am intervenit într-o operaţiune comercială, a fost prescrisă fapta. Fapta s-a prescris acum câteva luni, iar eu astăzi am depus o cerere să nu beneficiez de prescripţie. Doresc să se continue procesul până la aflarea adevărului", a spus Voiculescu.

Avocatul lui Voiculescu a arătat în faţa instanţei că acesta doreşte să-şi demonstreze nevinovăţia în cazul acelei fapte şi, totodată, să nu beneficieze de prescrierea ei.

Instanţa a hotărât amânarea judecării dosarului pentru 8 martie, după ce a constatat că trei dintre inculpaţii din dosar erau lipsiţi de apărare.

  Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 6 februarie, retrimiterea la această instanţă a dosarului, întrucât Voiculescu nu mai este senator.

Cauza ajunsese la începutul lunii ianuarie 2013 la instanţa supremă, după ce Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa de soluţionare în favoarea ICCJ, ca urmare a faptului că Dan Voiculescu a câştigat un mandat de senator.

În 28 ianuarie, Dan Voiculescu a demisionat din funcţia de senator, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat "speculaţii" cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica "actul de justiţie" în cazul dosarului său.

 

 Demisia sa a determinat din nou mutarea procesului de la instanţa supremă, competentă să judece parlamentari, la Tribunalul Bucureşti. Voiculescu a recurs la un gest similar la finalul legislaturii trecute.

  La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată alături de alte 12 persoane în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22