Dan Voiculescu: Susţin o a TREIA SUSPENDARE a lui Traian Băsescu. Voi fi atent ca acordul de coabitate sa NU se transforme in FRATERNITATE

Fara Autor | 28.01.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a mărturisit, duminică seară, că susţine o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi că nu crede într-o coabitare a acestuia cu Uniunea Social-Liberală. Mai mult, Voiculescu spune ca marea lui temere este ca nu cumva pactul de coabitare sa se transforme intr-un pact de fraternitate, "de iertarea pacatelor".

”Voi fi atent la ceea ce se întâmplă. Când voi vedea că anumiți lideri importanți au relații privilegiate cu clanul Băsescu va fi un semnal de alarmă pentru mine. Niciodată nu voi fraterniza cu Băsescu”, a avertizat Voiculescu.

"Eu nu cred că Băsescu va încheia al doilea mandat şi că probabil se va ajunge la inevitabilul din 2007, respectiv suspendarea şi demiterea. Asta este singura soluţie ca România să se dezvolte în linişte. Voi susţine această soluţie. Eu cred că opţiunea e foarte clară. Noi avem un proiect politic, USL are un proiect politic, care vorbeşte despre permierul Victor Ponta şi candidatul la preşedinţie Crin Antonescu", a sustinut Voiculescu la Realitatea Tv.

Patronul trustului Intact a precizat ca va fi foarte atent ca "aceasta coabitare sa nu se transforme in fraternitate" si sa "nu ne trezim ca unii membri USL incearca sa-si rezolve problemele iertind greselile celorlalti".

"Nu am ştiut de acordul de coabitare şi vreau să fiu cât mai clar: eu nu cred în coabitare cu TB. Acest om nu poate coabita cu nimeni. Dacă poate, e foarte bine. Eu nu am nimic împotrivă ca România să intre într-o zonă de stabilitate, dar nu cred că Băsescu e capabil de coabitare. Sunt foarte atent ca această coabitare să nu se transforme în fraternitate. Ştim că în această etapă de 8 ani s-au făcut foarte multe nelegiuri pentru care există vinovaţi. Ce mi-e mie teamă este ca nu cumva să nu existe un alt pact de iertare a păcatelor, să nu ne trezim că unii din membrii USL încearcă să-şi rezolve probleme iertând greselile celorlalţi. Faptul că Băsescu negociază ce se întâmplă de mâine, de poimaine - el îşi dă seama că nu mai are putere- şi se gândeşte cu groază la ce se va întânpla când Justiţia îşi va face cu adevărat datoria în ceea ce-i priveşte", a adăugat Voiculescu.

Referitor la situatia din PNL, Voiculescu a spus ca nu exista nicio aripa, ci doar citiva oameni, iar Crin Antinescu va fi candidatul la prezidentiale. "Ar fi sinucidere curata sa inceapa batalii interne", a spus Voiculescu.

"Eu nu cred că luptele din PNL sunt atât de importante precum doreşte presa să le prezinte. Cred că sunt opinii ale unora şi altora. Eu vă asigur şi vreau pe această cale să liniştesc pe cei din opoziţie, că PNL nu va avea probleme majore la congres şi Crin Antonescu va fi preşedintele Senatului şi candidatul PNL la prezidenţiale. Eu nu cred că în PNL există o aripă: ci pot exista 2,3,7 membri. Nu folsoeşte USL-ului şi nu PNl-ului. PNL e primul care pierde dacă se lansează în lupte interioare. Ar fi o sinucidere curată să înceapă bătălii interne", a declarat Dan Voiculescu, duminică seară, la Realitatea TV.

Totodată, senatorul PC a amintit din nou că este o victimă a preşedintelui Băsescu si ca Antena 3 ïsi "face datoria" atacindu-l pe Basescu.

"Eu sunt o victimă politică a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu are ca prioritate să închidă gura presei care nu e cu el. Eu sunt cel vizat, pentru că Antena 3 nu a fost prietenoasă cu Traian Băsescu. Antena 3 nu a fost prietenoasă deloc cu niciun regim dinainte: Iliescu, Constantinescu.

Trustul are o datorie, că de aia e o datorie. In momentul în care o face, nu mai e presă, ci un instrument în mâna cuiva. Nu vreau să discut despre cazul meu atunci când vine vorba de Justiţie, Justiţia trebuie să-şi facă fatoria, aşa cum consideră fiecare judecător să aplice legea. Eu nu am nimic de comentat asupra modului în care judecătorii îşi fac datoria. Dar nu pot sa trec cu vederea cand un complet de judecata, in cazul lui Nastase, judeca fara probe".

"E o instrumentare făcută de Monica Macovei la Bruxelles, o părere falsă despre România la Bruxelles. Nu ştiu cum face noi românii, de mereu trebuie să mergem la raport undeva. Ar fi trebuit să fim pe picioarele noastre de mult timp".


Voiculescu a declarat ca are incredere in Victor Ponta si ca nu crede ca ar accepta "compromisuri"sau ar discuta despre "fraternitate".

"Este foarte greu de vorbit de vulnerlabilităţi atât timp cât prezentul Givern nu are decât o lună de funţionare. Eu am mare încredere în Victor Ponta E tânăr, e energic, nu acceptă compromisuri. Asta e foarte important: el nu e printre cei care ar putea să discute despre fraternitate. Dacă Guvernul se va concentra pe 3 lucruri importante, eu cred că anul 2013 va fi un an mult mai bun decât 2012 şi unul de tranziţie spre 2014, care sper eu să fie un an normal".

"Eu nu cred că sunt probleme: Cred că vremurile în care aşa zişii baroni locali impuneau centrului anumite lucruri au trecut. Acum PSD este foarte interesat să performeze. trebuie să se axeze pe relansarea economică. Nu ştiu în ce măsură au dus greul. Prioritatea trebuie să fie locurile demunca. Pentru pensionari: un pensionar care a cotizat corect toata perioada, nu poate si nu trebuie să aibă sub 1000 de lei pensie"
, a mai spus Voiculescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22