Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

D.g. | 01.09.2014

Pe aceeași temă

Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), va executa pedeapsa în regim închis, a decis, luni, o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova, informeaza Mediafax.

Aceeaşi comisie va stabili şi în ce penitenciar va executa pedeapsa Voiculescu.

Conform legii, regimul închis este al doilea, ca severitate, după cel de maximă siguranţă.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Ele pot munci şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Perioada de carantină de 21 de zile pentru condamnaţii din dosarul ICA s-a încheiat în 28 august.

Legea prevede că persoanele condamnate la mai mult de trei ani de închisoare execută pedeapsa în regim de închis. Regimul de detenţie se stabileşte şi în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani, iar Gheorghe Mencinicopschi, condamnat în acelaşi dosar, 65 de ani. Potrivit prevederilor legale, ei ar putea fi eliberaţi după ce execută o treime din pedeapsă, întrucât au împlinit 60 de ani.

Voiculescu, alături ceilalţi şase condamnaţi la pedepse cu executare din dosarul ICA -Sorin Pantiş, Jean Cătălin Sandu, Corneliu Popa, Flavius Adrian Pop, Vlad Nicolae Săvulescu şi Gheorghe Mencinicopschi - se află încarceraţi, din 8 august, la Penitenciarul Rahova.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22