Pe aceeași temă
Șefa Guvernului susține că niciunul dintre partidele de opoziție nu a semnat pactul propus în urmă cu mai bine de o săptămână, iar acest lucru „ne îngrijorează și ne face să credem că pregătesc noi tăieri ale salariilor și pensiilor, concedieri și creșteri ale impozitelor și taxelor”.
„Și pentru că pe oamenii politici ai opoziției nu ne putem baza, invit membri ai societății civile - cetățeni și organizații - care își doresc cu adevărat binele public, să susțină și să semneze acest pact”, scrie Dăncilă.
Premierul a propus, pe 13 septembrie, partidelor să semneze un pact prin care să se angajeze că nu vor tăia pensiile și salariile:
„Vreau ca oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile și pensiile, așa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012. Sunt prima care semnează acest pact, având credința că România trebuie să-și onoreze obligația de bază către cetățeni, aceea de a le asigura bunăstarea și un trai decent. Îmi asum în fața dumneavoastră acest lucru și aștept de la toți cei care vin și cer voturi să dea dovadă de același curaj al asumării, astfel încât, oricine ar ajunge la guvernare, măsurile de sprijin să fie continuate iar românii să nu mai fie niciodată sacrificați”, a scris, pe Facebook, Dăncilă.
Din organizațiile vizate, pactul a fost semnat de unele sindicate, cu excepția Cartel Alfa, care a respins pactul pe care îl consideră pur electoral. Dintre partide, Pro Romania s-a declarat de acord si a promis ca il va semna. În rest, toate partidele de opoziție, inclusiv ALDE, au anunțat că nu susțin acest pact.