Dăncilă, despre Iohannis: Dacă era un om corect își dădea demisia din moment ce a trecut moțiunea

Dora Vulcan | 17.10.2019

Premierul demis Viorica Dăncilă crede că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să-și dea demisia imediat după victoria moțiunii de cenzură. Ea spune că a vrut să-l suspende, dar nu a mai putut.

Pe aceeași temă

Dăncilă spune că președintele trebuia suspendat, dar că nu a mai putut cât a fost președinte al PSD, fără să explice în ce a constat impedimentul.

De asemenea, într-o înțelegere personală a jocului democratic și a rolului unei moțiuni de cenzură în primenirea funcționării statului de drept, Dăncilă spune că Iohannis trebuia să-și dea demisia după succesul moțiunii pentru că ”a creat disoluție” (sic!).

Ea îi impută lui Iohannis că a ”a plecat din țară fără să găsească o soluție”, referindu-se la participarea președintelui României, în calitate de șef al statului, la summitul UE.

"Nu se mai poate în aceste momente. Eu, cât am fost preşedintele partidului, nu am mai putut să-l suspend, cred că merita această suspendare sau, dacă domnia sa era un om care era corect, îşi dădea demisia a doua zi din momentul în care această moţiune a trecut, a aruncat ţara în haos, a creat disoluţie şi a plecat din ţară fără să găsească o soluţie. Cum putem să credem că acest preşedinte este interesat de România ?", a declarat Viorica Dăncilă, miercuri seară, la TVR 1.

Dăncilă spune că a vrut să-l suspende pe Iohannis atunci în momentul în care și-a dat seama că nu este președintele tuturor românilor.

”În momentul în care mi-am dat seama că e un preşedinte care nu este preşedintele tuturor românilor, un preşedinte care dezbină şi instigă la ură, un preşedinte care nu respectă Constituţia României. Ştim că atunci când a depus jurământul, primele cuvinte erau 'jur să respect Constituţia', dar preşedintele Klaus Iohannis nu respectă decizia Curţii Constituţionale", a spus Viorica Dăncilă.

Ea a făcut un inventar al reproșurilor pe care i le aduce președintelui Iohannis.

"Ştiţi foarte bine că de un an şi opt luni de când conduc acest Guvern am avut obstacole nenumărate din partea preşedintelui. De câte ori am vrut să nominalizez pe cineva, preşedintele nu a respins din punctul de vedere al legalităţii, ci din punctul de vedere al oportunităţii, cu toate că oportunitatea era cea care trebuia să o stabilească premierul. Cetăţeanului de rând îi cerem să respecte Constituţia şi dacă nu respectă Constituţia îl sancţionez. Preşedintele României trebuie să fie un model, preşedintele României nu respectă Constituţia şi îşi asumă acest lucru. Atunci, ce fel de preşedinte este? Cred că vor răspunde cetăţenii prin votul de pe 10 şi 24 noiembrie", a declarat Dăncilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22