Dăncilă îl acuză pe Iohannis că pleacă la summit-ul UE: Va plăti pentru tot răul făcut țării sale

Laurentiu Gheorghe | 16.10.2019

Liderul PSD îl atacă pe Iohannis pentru că va efectua vizite externe în timp ce a adus țara într-un „haos total nejustificat”, și „calcă în picioare Constituția și blochează funcționarea guvernului”.

Pe aceeași temă

Într-o postare pe Facebook, Viorica Dăncilă, trage o concluzie apocaliptică după ce a fost demisă din funcția de premier: „Va plăti (Klaus Iohannis – n.r.) pentru răul făcut țării sale, Crizele lui Iohannis nu trebuie să fie crizele României!”

De asemenea, Viorica Dăncilă este uimită că, „în mijlocul uriașului blocaj instituțional pe care l-a creat, președintele Iohannis se gândește să mai plece într-o vizită externă, în loc să rămână în țară pentru a-și instala Guvernul”. „Este uluitoare nepăsarea președintelui în funcție cu privire la români și la guvernarea țării”, susține candidata PSD la prezidențiale.

Atacul lui Dăncilă vine după ce Administrația prezidențială a anunțat oficial că președintele Klaus Iohannis se va afla, joi și vineri, la summit-ul Uniunii Europene în care se va discuta bugetul 2021-2027, precum și Brexitul (sursa aici). De asemenea, președintele ar avea programată săptămâna viitoare o deplasare pentru a participa la ceremonia de întronare a noului împărat al Japoniei, Naruhito, unde sunt așteptați lideri din toată lumea.

Viorica Dăncilă enumeră „motivele pentru care România se află în această situație de HAOS TOTAL NEJUSTIFICAT”, acuzându-l pe președintele Iohannis că, de luni întregi, „calcă în picioare Constituția și blochează funcționarea Guvernului, într-un război împotriva PSD pe care obsesiv și-l imaginează”.

„Deși crizele lui Iohannis nu ar trebui să fie și crizele României, acest președinte a decis să sacrifice românii și să arunce țara într-o serie nesfârșită de blocaje și impasuri”, mai susține președinte PSD, care se referă la: refuzul de a aproba remanierile, „lobby negativ agresiv” față de numirea comisarului european din partea României și „orchestrarea” moțiunii de cenzură.

„Acest președinte care s-a întors împotriva românilor din cauza ambiției oarbe pentru un nou mandat va plăti pentru tot răul făcut țării sale. Crizele lui Iohannis nu trebuie să mai fie și crizele României!”, încheie Viorica Dăncilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22