Pe aceeași temă
Potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată vineri în Monitorul Oficial, Mălin-Matei Muşetescu este revocat din funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", având în vedere propunerea viceprim-ministrului, ministrul Mediului, înregistrată la cabinetul premierului, transmite Agerpres.
Tot în Monitorul Oficial de vineri este publicată o altă decizie a premierului pentru numirea lui Cătălin Ţibuleac în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", la propunerea ministrului Mediului.
Țibuleac a fost șef al SRI Tulcea, timp de patru ani, până în august 2017, când s-a pensionat la cerere, scrie Ziarul de Tulcea. Țibuleac este cunoscut ca un apropiat al baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu.
El este și președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și unul din susținătorii parteneriatului public-privat, ca soluție a rezolvării resursei umane din Deltă. ONG-ul condus de Țibuleac și controlat de Consiliul Județean Tulcea, este cunoscut pentru sejururile organizate în Deltă pentru jurnaliști, scrie G4Media.ro.
Totodată , potrivit unor decizii ale premierului publicate vineri în Monitorul Oficial, Laurenţiu Adrian Neculaescu este eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, iar în aceeaşi funcţie este numit Iulian Octavian Stana.
Tot prin decizii ale premierului, Octav-Dan Paxino este eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, iar în aceeaşi poziţie este numit Cezar Caleap.
Malin-Matei Musetescu fusese numit în locul interimarului Grigore Baboianu, cel care-l criticase pe Dragnea pentru o partidă de pescuit. Numirea a fost făcută de Sorin Grindeanu, la vremea aceea partener de pescuit cu președintele PSD Liviu Dragnea, ultimul condamnat între timp la închisoare cu executare și încarcerat la Rahova.
Mușetescu a fost coleg la Academia Cațavencu și apoi la Cațavencii cu Doru Bușcu și Liviu Mihai, fost guvernator al Deltei și el. Numele lui Bușcu a fost asociat de presă cu PSD, dar el a negat că ar fi fost consilier neoficial al lui Liviu Dragnea.